Potrivit sursei citate, echipa medicală a Institutului Clinic Fundeni a prelevat ficatul, iar cea a Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj a prelevat rinichii. Corneea a fost prelevată de medicii spitalului din Oradea şi va ajunge la Spitalul Militar Central din Bucureşti, scrie Agerpres.
"Destine salvate în urma gestului altruist făcut de familia unui pacient de 56 de ani din judeţul Bihor, internat cu un accident vascular cerebral, care a fost de acord cu donarea de organe şi ţesuturi. În această dimineaţă, s-a încheiat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea o nouă prelevare de organe şi ţesuturi. Echipa medicală a Institutului Clinic Fundeni a prelevat ficatul, iar cea a Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj a prelevat rinichii. Corneea a fost prelevată de medicii spitalului din Oradea şi va ajunge la Spitalul Militar Central din Bucureşti", afirmă aceeaşi sursă.
65 de prelevări de organe la nivel național
Aceasta este a 14 prelevare multiorgan de anul acesta la Oradea şi a 65 la nivel naţional, "atingându-se numărul de donatori din ultimii 2 ani".
"Mulţumim familiei extraordinare care a înţeles, în cele mai dificile momente, că poate deveni o rază de lumină pentru alte familii cu rude aflate pe lista de aşteptare", a declarat Carmen Pantiş, coordonator transplant la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, coordonator regional la Agenţia Naţională de Transplant, conform sursei citate.
"Agenţia Naţională de Transplant este profund recunoscătoare pentru gestul făcut şi transmite sincere condoleanţe familiei donatorului. Apreciem şi respectăm munca tuturor echipelor medicale implicate în această luptă pentru viaţă", afirmă ANT.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video