OMS:10 milioane de cazuri de TBC
Data publicării:
Autor: Bogdan Cotigă
WhatsApp
spital
spital
Aproximativ 10 milioane de persoane din lumea întreagă s-au îmbolnăvit de tuberculoză în 2017, iar epidemia este departe de a fi eradicată, potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) dat marţi publicităţii.

Tuberculoza (TBC) este una dintre primele zece cauze de deces la nivel global şi a provocat moartea a circa 1,6 milioane de persoane anul trecut, potrivit agenţiei pe probleme de sănătate a ONU. OMS a înregistrat oficial 6,4 milioane de cazuri de TBC, dar estimează că, din cauza subraportării şi al subdiagnosticării, numărul acestora este de 10 milioane. Cazurile de tuberculoză au fost raportate în toate ţările şi la toate grupele de vârstă, însă opt ţări totalizează două treimi dintre cazuri: India, China, Indonezia, Filipine, Pakistan, Nigeria, Bangladesh şi Africa de Sud. Ţările cu venituri mari au avut o rată mai mică de incidenţă a bolii, iar în Americi şi în Europa a fost raportat un procent de doar 6% din totalul cazurilor.

Un sfert de populație, infectată

Rata de mortalitate a TBC-ului scade cu circa 3% pe an, iar cea mai bună estimare pentru reducerea acesteia, în intervalul 2000-2017, este de 42%. 'Pentru majoritatea ţărilor, sfârşitul epidemiei de TBC, o problemă majoră de sănătate publică, este mai degrabă o aspiraţie, decât o realitate', se mai spune în document. Circa un sfert din populaţia lumii este infectată cu bacteria care provoacă TBC, însă doar un mic procent dintre cei infectaţi va dezvolta tuberculoză. OMS dă publicităţii raportul său anual referitor la tuberculoză înaintea unei reuniuni ONU care va avea loc la New York în data de 26 septembrie, în cadrul căreia se aşteaptă ca reprezentanţii ONU şi liderii mondiali să lanseze un apel la acţiune în scopul accelerării progresului pentru eradicarea epidemiei până în 2030.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel