Organizația Mondiala a Sănătății (OMS) a avertizat că toate țările ar trebui să ia în calcul impunerea din nou a unor restricții stricte, care să limiteze deplasarea populației, totul pentru a scădea răspândirea COVID-19. Totul vine după ce în ultimele două săptămâni numărul de cazuri a explodat și s-a dublat la nivel mpndial.
Dr. Michael Ryan, directorul executiv al Programului OMS pentru Situaţii de Urgenţă, susține că ţările ar trebui să fie pregătire să intre din nou în carantină totală.
Ce spune Michael Ryan, directorul OMS
„Cu toţii vrem să evităm ca ţările să revină la închidere totală, nimeni nu îşi doreşte asta, dar exista situaţii în care aceasta este singura opţiune. Odată ce restricţiile au fost ridicate, a existat întotdeauna riscul ca boala să înceapă să se răspândească din nou. Țările ar trebui să fie gata să meargă înapoi sau înainte în funcţie de numerele pe care le au. Trebuie să accepte faptul că în situaţia noastră actuală este foarte puţin probabil să putem eradica sau elimina acest virus", a declarat dr. Michael Ryan, directorul executiv al Programului OMS pentru Situaţii de Urgenţă, într-o conferință de presă.
Acesta a îndemnat ca fiecare țară şi comunitate să pună în aplicare un sistem în care să poată detecta micile focare, putând astfel să blocheze doar zonele mici pentru a putea bloca virusul.
„Când virusul este prezent, există riscul de răspândire”, a completat el, citează Mediafax.
Media briefing on #COVID19 with @DrTedros https://t.co/dOO4ZWqcDl
— World Health Organization (WHO) (@WHO) July 10, 2020
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”