„Au declarat public că vor amânarea alegerilor. (...) Deci, noi am stabilit data alegerilor în baza prevederilor constituţionale şi în baza prevederilor legii aflate în vigoare. Eram obligaţi să facem lucrul ăsta, pentru că astea sunt prevederile legii. De ce e data de 6 decembrie? Pentru că trebuie să ţii cont de două elemente constituţionale, durata mandatului de parlamentar, care e patru ani şi durata mandatului expiră pe 20 decembrie. În plus, ai termenul constituţional de maximum 20 de zile de la data alegerilor în care preşedintele convoacă Parlamentul nou ales pentru prima şedinţă de validare a mandatelor şi de depunere a jurământului. Deci, astea sunt prevederile constituţionale de care noi am ţinut cont. Mandatele expiră pe 20, noi am stabilit data de 6 decembrie”, a declarat Orban la B1 TV, întrebat dacă, ca urmare a hotărârei CCR, care a stabilit că Parlamentul decide data alegerilor parlamentare, PSD va vrea prin Legislativ să amâne data scrutinului fixată de Guvern pentru 6 decembrie.
Întrebat dacă în ultimii 30 de ani s-a întâmplat vreodată ca Parlamentul să decidă data alegerilor generale, premierul a spus: „Eu nu-mi aduc aminte”.
„În plus, gândiţi-vă că parlamentarii nu răspund pentru voturile politice din mandat. Deci, dacă Parlamentul nu poate să stabilească data alegerilor că nu vin parlamentarii la cvorum şi nu se poate adopta legea, ei nu răspund. Ce faci? Dacă Parlamentul - a acceptat Curtea Constituţională că pot să stabilească ei data alegerilor - nu vrea să stabilească data alegerilor, nu ai ce să le faci parlamentarilor. Cine stabileşte data alegerilor ? Normal, o dă Guvernul, dar... adică, mi se pare ceva foarte straniu, foarte straniu”, a afirmat Orban.
Premierul a adăugat că este curios ce se va întâmpla privitor la acest subiect, reafirmând că deja Parlamentul a stabilit data alegerilor pentru 6 decembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”