Invitat la forumul "HEALTH ROMÂNIA: Radiografia sistemului de sănătate în 2019", Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a lansat ideea unui pact naţional pentru sănătate. Potrivit ministrului, ar fi nevoie de un astfel de pact semnat de către toţi actorii politici pentru a se stabili clar direcţiile şi priorităţile sistemului medical din România, iar schimbările produse la nivel politic să nu afecteze aceste strategii.
"E nevoie de un pact pe sănătate pentru a şti clar că, oricine guvernează, acestea sunt liniile de parcurs, iar pacientul vede clar că e o coerenţă, o stabilitate în actul medical şi că undeva în 2020, 2021 vom ajunge şi noi ca afară", a declarat Eugen Teodorovici.
Urmăreşte, aici, declaraţiile ministrului Teodorovici:
Forumul „HEALTH ROMÂNIA: Radiografia sistemului de sănătate în 2019" a fost organizat de trustul de presă DC Media Group. Evenimentul, care a fost transmit simultan pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News, DC Business și DC Medical, i-a avut ca parteneri principali pe Abbvie și Antibiotice Iași. Alături de ei, parteneri au fost Terapia (parte a Sun Pharma Company), Rețeaua privată de Sănătate Regina Maria, Pfizer, Roche, Servier și lanțul de clinici private Sanador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Air Schengen și nu prea. Românii, controlați pe aeroporturile din Paris și Viena. Klaus Iohannis anunță "o discuţie foarte serioasă"
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Visul gălățenilor a devenit realitate. A fost lansată nava de pasageri
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Nu e perioada planurilor. Daniela Simulescu: Să nu te superi că lucrurile nu ies cum ai visat azi-noapte!
- Cum a ajuns obez un copil de mare sportiv. Psiholog: Și-a arătat trei traume din două propoziții
- Sectorul 1, după ce Clotilde a promis creșe, grădinițe și școli: 800 de copii au rămas de din afară