PERICOL cu animalele de companie în perioada stării de urgență: ”Doamne ferește! Trebuie găsită o soluție și să se schimbe situația!”
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Imagine cu caracter ilustrativ
Imagine cu caracter ilustrativ
Georgeta Cosmescu, solistă în cadrul Operei Române și iubitoare de animale, spune că este anormal să scoți afară câinele doar o dată pe zi.

Artista s-a referit la prevederile Ordonanței militare nr. 3 aplicată vârstnicilor de peste 65 de ani.

'Nu se poate! Îi vom îmbolnăvi. Vor face blocaj renal. Câinii vor deveni stresați. Gândiți-vă că au reacții, precum avem și noi oamenii. Noi ce am face dacă am sta închiși într-o cameră și nu ne-ar da voie să mergem la toaletă? Sau să mergem programat doar într-un anumit interval orar, între 11 și 13. Ce am face?' a spus artista pentru DC News.

'Eu am un cățel de companie de 8 ani. Dintotdeauna l-am scos de 3 ori pe zi. El în apartament nu-și face nevoile, nici pe balcon. Așa l-am învățat. Este foarte cuminte și curat, nici măcar pe trotuar nu își face nevoile, ci la un loc stabilit afară și respectând legea. Subliniez că situația este anormală deoarece nu toți iubitorii de animale au curte, mulți stau și la bloc. Ar fi mare păcat ca oamenii să își abandoneze animalele de companie din cauza acestei restricții. Doamne ferește! Trebuie găsită o soluție și să se schimbe situația! Ar fi mare păcat!' a declarat pentru DC News, Georgeta Cosmescu.

VEZI ȘI Ai câine și vrei să ieși cu el în pandemie? Marius Marinescu, apel pentru modificarea prevederilor Ordonanței Militare cu nr. 3

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel