Este vorba despre ajutorul acordat firmelor care întâmpină dificultăți din cauza Covid-19, scrie Mediafax. Înscrierile în cadrul Măsurii 1- microgranturi din cadrul ajutoarelor de stat din fonduri europene și de la buget, pentru redresare din criza COVID-19, ce oferă subvenții în valoare de 2000 euro au început luni. În doar 24 de ore, au fost 10.700 de aplicații.
„Am primit foarte multe mesaje de felicitare adresate modului în care s-a putut aplica pentru măsura microgranturilor de 2000 de euro, felicitări pe care le adresăm Ministerului Economiei și, în mod special, angajaților din acest minister. Sunt 10.700 de aplicații până în acest moment, aplicarea se face online, durează foarte puțin ca timp și este foarte simplu de realizat de către orice mic întreprinzător. Subliniez faptul că pentru această măsură NU SUNT NECESARE CERTIFICATELE DE STARE DE URGENȚĂ, așa încât îi încurajez pe antreprenori să continue să aplice proiecte până la epuizarea bugetului programului. De asemenea, un fapt demn de remarcat este acela că pentru prima oară, cu ajutorul STS, statul își ia singur informațiile din toate bazele de date disponibile (ANAF, ONRC, etc), întreprinzătorul nefiind pus pe drumuri pentru informații pe care statul deja le deținea. Acesta trebuie să fie un model de bună practică și un deziderat spre simplificare și normalizare”, a declarat Florin Jianu, președinte CNIPMMR.
Bugetul total al Măsurii 1 este de 100 de milioane de euro, din care pot fi finanțați 50.000 de beneficiari de microgranturi. Formularul de înscriere este activ până vineri, la ora 20.00, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere până la epuizarea bugetului, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Economiei. La acordarea microgranturilor se aplică principiul „primul venit- primul servit”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”