"Peste 300 de FOCARE". Raed Arafat, TOTUL despre scenariile GRELE. Revenim la starea de URGENȚĂ?
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Raed Arafat
Raed Arafat
Raed Arafat a vorbit despre focarele de COVID-19 din România și despre condiția în care se impune carantinarea județelor sau chiar revenirea la starea de urgență. 

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat că în România sunt peste 300 de focare de COVID-19, atât în cămine, aziluri bătrâni, și din domeniul industrial, zone care sunt controlabile și a precizat că multe dintre aceste focare „sunt foarte limitate, sunt sub control”. 

Condiția pentru carantinarea focarelor / județelor

„Dacă este o localitate cu o cifră mare de cazuri, dar care sunt concentrate la un azil de persoane vârstnice, atunci măsurile se iau pe azilul respectiv. Dacă avem o localitate de 1.500 de persoane și avem 14 cazuri, 10 cazuri, 15 cazuri, este transmisie în comunitate, în mai multe familii, atunci luăm măsura de a carantina localitatea. De ce? Pentru că nu este suficient să izolezi persoanele și contacții lor direcți. Acolo, dacă s-a transmis în comunitate, înseamnă că mai avem mai multe persoane în comunitate probabil asimptomatice, de care nu știm și care transmit”, a declarat Raed Arafat, la Digi 24.

În plus, odată ce o localitate este plasată în carantină, Direcția de Sănătate Publică poate face mai multe testări, se descoperă mai mulți infectați și sunt concentrate mai bine eforturile de prevenire a răspândirii bolii în comunitate. 

Revenim la stare de urgență? Arafat, despre "scenariile grele”

Raed Arafat a completat că nu pot fi excluse „scenariile grele” în eventualitatea în care nu vom mai putea controla boala.

„Am luat anumite măsuri punctuale și asta fac multe țări acum, dar sunt situații în care dacă vezi că scapă total sub control și începe să fie o creștere mare, exponențială, se pot reimpune anumite măsuri drastice. Poate că nu faci un total lockdown în toată țara, dar faci într-un județ, îl faci într-o zonă în care vezi că este o răspândire majoră.

Nu suntem în acest scenariu încă, dar putem să ajungem și peste o lună, și peste două, și în timpul toamnei, și în timpul primăverii anului viitor să ajungem la scenarii grele, dacă boala se va comporta într-un fel pe care nu putem să-l controlăm. Nimeni și nicio țară nu va putea la un moment dat să spună că exclude total luarea unor măsuri mai drastice”, a completat el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel