Petre Ionel vrea ca în mandatul său să modernizeze DN 71 Bâldana – Târgovişte, astfel încât târgoviştenii şi dâmboviţenii să ajungă la Bucureşti în maximum 35 de minute, va face aeroport în fosta cetate de scaun a Ţării Româneşti, și va iniţia demersurile pentru începerea lucrărilor la inelul 2 al Centurii ocolitoare de la Târgovişte. Acestea sunt promisiunile preşedintelui ALDE Dâmboviţa, Petre Ionel, la preşedinţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa, potrivit jurnaldedambovita.ro.
În cazul în care promisiunile nu vor fi onorate la timp, respectiv dacă la jumătate mandatului proiectele antamate nu se vor afla într-un stadiu avansat al construcţiei, Petre Ionel spune că îşi va înainta demisia.
Autorităţile locale conduse de Petre Ionel promite finalizarea DN 71, astfel încât să se ajungă ajunge la Bucureşti în 35 de minute.
"În acelaşi timp dacă vrem metropolă va trebui să iniţiem măcar al doilea inel ocolitor al Târgoviştei, nu doar să venim cu proiecte pentru presă şi pentru cei care vor să fie minţiţi. Pe mandatul meu se vor face demersurile necesare iniţierii lucrărilor la inelul 2 pentru Târgovişte. Păi dacă vrem metropolă... să avem metropolă, să şi-o asume toţi cei care mint populaţia în acest moment. Eu nu voi minţi şi îmi pun la bătaie mandatul, să şi-l pună şi ei. În acelaşi timp, tot pe mandatul meu, se va face aeroport la Târgovişte.
Dacă suntem curajoşi, hai să fim curajo şi, hai să ne asumăm şi dacă nu reuşim să facem lucrul acesta, hai să ne dăm la o parte. Lăsaţi pe alţii mai buni, nu mai minţiţi, după 2- 3 mandate, că sunteţi virgine, că aţi fi vrut, dar n-aţi putut, pentru că nu v-a lăsat vecinul. Atunci când vrei să faci ceva pentru judeţul acesta va trebui să facem echipă şi cu ceilalţi care nu sunt neapărat prieteni, subordonaţi sau vasali, trebuie să facem o echipă pentru dâmboviţeni.
Ori o faci, ori te dai la o parte. O să mă întrebaţi cum se face? Vă spun cum se poate face. Dând la o parte comisioanele şi preţurile dublate... Se poate face orice, dacă vrei cu adevărat! Dacă vrem să facem treabă... o facem oameni buni, dacă nu... spectacole, adunări sociale, minciuni prin fotografii şi pe filmuleţe... decupaje de atacuri pentru competitori. Trebuie să spui ce vrei să faci, de unde iei bani şi apoi dacă meriţi şi oamenii te vor vota vei face, dacă nu lasă pe altul. Este deranjant să faci o oră şi jumătate din Bucureşti până în Târgovişte şi mai vrem investitori aici, vrem să-i aducem (...).
Avem tot ce ne trebuie. Trebuie doar să vrem să nu se mai fure, să nu se mai comisioneze totul, de la o floare pe care o plantează de nu ştiu câte ori într-un parc, până la marile proiecte. Toată lumea a ieşit cu DN 71 de s-a lăudat şi unii încă mai ies cu el. Să iasă să spună - dacă nu voi îndeplini jumătate din acţiunile necesare finalizării proiectului, la jumătatea mandatului îmi voi da demisia în faţa dumneavoastră, a dâmboviţenilor -. E simplu!’’, a declarat Petre Ionel într-o conferinţă de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro