Poliția Locală, desfiinţare sau schimbare? Dumitru Coarnă: Nu vreau să supăr, dar asta trebuie să se întâmple
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Eduard Pascu
WhatsApp
Tot mai multe voci susțin desființarea Poliției Locale. După ce primarul din Dărăbani a luat această decizie, săptămâna trecută și edilul orașului Vaslui i-a amenințat pe polițiștii locali cu desființarea pentru că nu își iau în serios activitatea de prevenire și se mulțumesc doar să dea amenzi.

Trecerea de la Gardienii Publici la denumirea de Poliție Comunitară și apoi la Poliție Locală a stârnit la vremea respectivă, în anul 2010, multe controverse. Se acuza atunci că polițistul local va fi o forță în mâna primarului ales pe criterii politice care va avea astfel o forță de a sugruma înteprinzătorii care nu împărtășesc aceealași crez cu edilul. Ușor, ușor însă, de la ținuta neargă s-a ajuns în prezent ca Poliția Locală, cei drept nu peste tot, să aibă aceeași ținută cu Poliția Națională.

Diferă foarte puțin culoarea și însemnele de grad de pe umeri. Nu puține sunt localitățile unde, dacă nu ești atent ai impresia că ai fost oprit de o mașină de la Poliția Națională și nu Locală. Inscripțiile de pe mașini, uniforma, de multe ori se confundă. Pe unele mașini scrie mare Poliția și apoi cu carectere mai mici, Locală. Alții și-au făcut și forță de intervenție rapidă care se confundă cu trupele speciale de la Ministerul Afacerilor Interne. Pe cine ajută aceste confuzii? 

"Nu vreau să supăr pe nimeni sau să politizez această problemă, dar Poliția Locala trebuie să revină la statutul de gardian public. Se crează o confuzie care nu este benefică pentru nimeni. Și pe vremea când existau Gardienii Publici aveau aceleași atribuții cum sunt cele ale Poliției Locale. Eu am colaborat foarte bine cu Gardienii Publici și nu a fost nicio problemă. Acum se creează niște confuzii care nu fac bine nimănui", ne-a declarat în exclusivitate Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel