Poluare în bazinul Portului Constanța. Au apărut două pete de culoare neagră
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
O cantitate însemnată de cărbune s-ar fi revărsat într-o dană din Portul Constanța. Autoritățile au deschis o anchetă. 

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa şi ai Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral au identificat două pete de culoare neagră în bazinul Portului Constanța despre care există suspiciunea că au fost încălcate prevederile legale cu privire la protecţia mediului.

”În data de 21.04.2021, în urma unor activități informative desfășurate de către polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa și ai Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral Constanța, s-au deplasat în dana 94 a Portului Constanța. Ajunsă la fața locului, echipa a descoperit pe luciul apei, în imediata apropiere a unei barje, două pete de culoare neagră. Nava aparține unei firme româneşti şi este  încărcată cu cărbune vrac”,  se arată într-un comunicat de presă. 

Polițiștii fac cercetări

Existând suspiciuni că s-au încălcat prevederile legale cu privire la protecţia mediului, au fost prelevate patru probe de apă, și o probă din marfa vrac încărcată pe barjă, pentru continuare verificărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de protecția mediului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel