Premierul Ion Chicu atacă România. Se încing spiritele în Republica Moldova. PDM convoacă de urgență Consiliul Coaliției
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Partidul Democrat din Moldova anunță că se disociază de declarațiile premierului Chicu, care pot prejudicia grav relația dintre Chișinău și București și va cere convocarea de urgență a Consiliului Coaliției pe acest subiect

"Partidul Democrat din Moldova își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu controversatul schimb de mesaje dintre prim-ministrul Republicii Moldova, dl Ion Chicu și europarlamentarul român, dl Siegfried Mureșan.

Limbajul dlui Chicu în postarea sa de pe Facebook, etichetările politicianului român și concluziile pe care le-a formulat sunt inadmisibile și impardonabile.

Partidul Democrat se disociază în totalitate de o asemenea abordare disproporționată. Iubim Romania, îi apreciem aportul frățesc in construcția unui stat democratic și european în Republica Moldova și ajutorul complex pe care l-au oferit frații noștri români economiei, culturii, educației de la noi.

Relația România-Rep. Moldova ar putea fi afectată

Considerăm că asemenea aprecieri pot prejudicia grav relația dintre cele doua state frățești, unite prin comuniune de limbă, istorie și tradiții. Din aceste considerente, vom cere de urgență convocarea Consiliului Coaliției pentru a cere prim-ministrului explicații.

Totodată, ne exprimăm dezacordul și cu modul tendențios și lipsit de respect în care europarlamentarul Siegfried Mureșan dă aprecieri guvernelor din Republica Moldova. Formulările categorice privind "eșuarea gestionarii crizei COVID și eșuarea reformelor" sunt superficiale și neadevărate.

Mai mult, afirmând că Guvernul PDM, Guvernul Filip "a destabilizat situația din RM și nu a făcut progrese în implementarea reformelor", dl Mureșan spune un neadevăr cras, pentru că guvernul nostru a atins o cotă de realizare a Agendei de Asociere cu Uniunea Europeană de 65%, progresul în anii 2016-2019 alcătuind 35%, iar perioada indicată caracterizându-se printr-o îmbunătățire generală a tuturor indicilor.

Regretăm situația în care acest dialog lipsit de bun simț ar putea contribui la înrăutățirea relațiilor moldo-române și vom întreprinde eforturi pentru depășirea acestei situații ieșite din comun," se arată într-un comunicat al Partidului Democrat din Republica Moldova.

Atacul lui Ion Chicu. De la ce a pornit totul

Premierul Ion Chicu a spus despre România, că este o țară care geme de corupție.  

Cu referire la europarlamentarul Siegfried Mureșan, Ion Chicu a scris pe Facebook: „Stau și mă uit eu la băiețașii ăștea români oploșiți prin structurile europene, care vin cupeste noi... Ratați, nimic în viață și în țară realizat, numai de 'adus mingi' buni... Ce-ai făcut june în țara ta, că geme de cea mai mare corupție din Europa? Ai numai în județul Suceava jumate din numarul de bolnavi COVID19 integistrati in toată țara mea. Si medici, cam tot atîți. Județele moldovenești au 40% din decedați din total pe România. Și de 2 ori mai mulți decedați moldoveni în dreapta Prutului, decât în stânga, desi numarul populației este egal. Pentru noi este foarte importantă opinia cetățenilor noștri despre activitatea guvernului. Și doar critica moldovenilor pentru noi contează. Atacurile concertate ale unor personaje, cu pretenții de avocați ai Moldovei, pot să-i impresioneze doar pe patronii lor. Pe mine - deloc”.

Anterior, Siegfried Mureșan a scris că „Guvernul Republicii Moldova eșuează în gestionarea crizei COVID-19 fiindcă a eșuat și în implementarea reformelor”.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel