Astfel, numărul secţiilor de votare din străinătate aprobate până în prezent de AEP a ajuns la 714, din cele 838 de secţii de votare preconizate a fi înfiinţate la alegerile pentru preşedintele României. Noile propuneri de secţii de votare au fost transmise de Ministerul Afacerilor Externe vineri.
Potrivit hotărârii AEP, numerotarea secţiilor de votare se realizează în continuarea numerotării secţiilor de votare prevăzute de Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente din 4 octombrie pentru aprobarea propunerilor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare privind sediile secţiilor de votare din străinătate la alegerile pentru preşedintele României din anul 2019, transmise de Ministerul Afacerilor Externe pe 3 octombrie, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare a acestora.
Hotărârea nr. 37/2019 a AEP prevede că Ministerul Afacerilor Externe, misiunile diplomatice şi oficiile consulare vor lua măsurile necesare, potrivit legii, pentru asigurarea condiţiilor logistice minimale pentru desfăşurarea votării în secţiile de votare, precum şi pentru aducerea la cunoştinţa alegătorilor din străinătate a sediilor acestora.
De asemenea, hotărârea stabileşte că Ministerul Afacerilor Externe, misiunile diplomatice şi oficiile consulare vor lua măsurile necesare pentru a asigura comunicarea proceselor-verbale privind desemnarea preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare către Autoritatea Electorală Permanentă, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, precum şi către formaţiunile politice care participă la alegerile pentru preşedintele României din anul 2019, de îndată ce au fost întocmite.
Vezi și: Prezidenţiale 2019. Secţii votare în străinătate. AEP, listă suplimentară
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Pască pufoasă fără aluat
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță