Prim-ministrul ceh, acuzat de răpire și fraudă: Nu voi demisiona niciodată
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Cehia
Cehia
Prim-ministrul ceh Andrej Babis a subliniat vineri că nu va demisiona "niciodată", ca răspuns la presiunile la care este supus în acest sens atât de colegi politicieni cât şi de opinia publică, pe fondul acuzaţiilor de răpire şi fraudă ce i-au fost aduse, relatează Reuters.

"Nu voi demisiona niciodată, niciodată. Să ţineţi cu toţii minte: niciodată", a scris Babis pe Facebook, după ce vineri câteva mii de cehi au ieşit în stradă la Praga pentru a protesta împotriva premierului.

Partidele de opoziţie au cerut un vot de neîncredere în cabinetul lui Babis, care ar putea avea loc vinerea viitoare, iar social-democraţii din CSSD, partener în coaliţia guvernamentală condusă de formaţiunea populistă a premierului, ANO (centru), a luat în calcul retragerea din coaliţie, după ce a apărut o înregistrare în care un fiu al prim-ministrului afirmă că tatăl său a încercat anul trecut să-l ascundă pentru a evita interogarea sa de către poliţie într-o anchetă privind una din firmele controlate de Babis.

Joi seara târziu, premierul ceh a obţinut sprijin din partea preşedintelui Milos Zeman, care a afirmat că se aşteaptă la calmarea spiritelor. Într-un interviu televizat, Zeman a asigurat că este dispus să-i dea lui Babis încă o şansă de a forma cabinetul, dacă acesta va fi obligat să demisioneze în urma posibilei moţiuni de cenzură.

Babis şi doi dintre copiii săi adulţi au fost inculpaţi anul trecut pentru fraudă cu fonduri europene în valoare de circa 2 miliarde de euro.

Om de afaceri miliardar, al doilea cel mai bogat din Republica Cehă, Babis a respins acuzaţiile că a încălcat legea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel