Prima grijă a Poliției la un accident în pandemie
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Val Vâlcu
WhatsApp
Fiindcă e pandemie, Poliția a primit combustibil și personal, pentru intervenții. În București am văzut mai multe mașini cu girofar în ultimele două luni decât în ultimii doi de ani la un loc.

Efectivele s-au întărit cu tineri. Mulți cred că sunt absolvenți ai Școlii de Poliție, fie mai au puțin până termină școala. Oricum, din "Anii de liceu" n-am mai văzut atâția tineri în uniformă pe străzi. Ai spune că infuzia de sânge proaspăt, gen, înseamnă și o schimbare de mentalitate în Poliție. Nu știu dacă în bine.

Am auzit ce spunea Marcel Vela despre flăcăul care a amendat cu 2000 de lei un pensionar care se ducea la farmacie după sondă: a intrat de șase luni în Poliție. De, sentimentul puterii pe care ți-l dă chitanțierul cu amenzi.

Am văzut și ce-i preocupă pe tinerii Police Academy, gen, la un accident. Acum, că traficul e mai lejer, se caută suta și pe străduțe de 50 de metri. Mașini făcute praf, văd măcar una pe zi, cu SMRD, descarcerare etc.

Sâmbătă m-am oprit să fac și o poză. Erau trei polițiști care împingeau epava, două colege îi priveau și cinci-șase de la SMURD veniseră cu remorca și ambulanța.

Nu am văzut să se repeadă așa nici la vreunul care intră în benzinărie au supermarket fără mască, nici la vreun șmecher care "încalcă legea", gen. Prima grijă: de ce fotografiați? Păi, am o aprobare. De unde? De la Federația Internațională a Jurnaliștilor. Permisul, talonul, buletinul etc. I-am dat și un RCA, s-a făcut că se uită pe el și mi l-a dat înapoi. Era de la altă mașină, îl uitasem în torpedou.

Deci, în loc să se bucure că unul ar poza/posta fotografii de la accidente, că poate îi mai temperează pe alții, că educație, gen, tinerii polițiști se reped să aplice legea, tot gen. Păi, care lege? Ori am făcut ceva rău când m-am oprit să fotografiez, ori era de ajuns legitimația de presă. Doar nu am pornit la pozat accidente, care s-au petrecut oricum după ce am plecat de acasă, cu mașina de furat, sau cu talonul altuia. Că, de RCA...

Cred că tinerii polițiști, așa cum erau pe vremuri școliți cei care primeau amendă, ar trebui să fie puși să vadă Reflecții rutiere. La fel și șefii lor, care nu mai produc o emisiune Virgil Vochină. Colonel, nu gen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel