Problemă ECOLOGICĂ la lacul Sfânta Ana. Din primăvară începe recoltarea
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Lacul Sfânta Ana. foto: Ioan Radu Gava
Lacul Sfânta Ana. foto: Ioan Radu Gava
De câțiva ani, echilibrul ecologic din Lacul Sfânta Ana este perturbat. Începând cu primăvara anului viitor, va avea loc o campanie de ecologizare a lacului.

În primăvară, după ce se va topi gheaţa, se va putea începe recoltarea caraşilor argintii care au suprapopulat Lacul Sfânta Ana şi care au perturbat echilibrul ecologic al acestuia, a declarat Elek Levente Dósa, preşedintele Asociaţiei Sfânta Ana, miercuri, pentru agenţia ungară de presă MTI, după o conferinţă online în cadrul căreia a fost prezentată situaţia lacului.

Biologul István Máthé, profesor universitar al Universităţii “Sapientia”, a relatat că apa lacului a început să devină verzuie în 2017, după ce anterior fusese gri-albăstruie. La baza fenomenului se află aşa-numita înflorire a algelor Cosmocladium, care au obţinut monopol. În timp ce în primăvara anului 2012, apa lacului era transparentă până la fundul aflat la o adâncime de şase metri, în primăvara acestui an, transparenţa apei a scăzut la sub doi metri.

Pe de-o parte, modificările din apă au fost cauzate de turiştii care s-au scăldat în lac, dar un efect şi mai puternic l-a avut faptul că în jurul anului 2010 în lac au apărut caraşii aurii, o specie de peşti invazivă, care acum suprapopulează apa şi care se hrăneşte cu zooplancton, nişte crabi mici care pe de altă parte se hrănesc cu alge. Modul în care ar fi putea fi îmbunătăţită calitatea apei este acela de a reduce drastic numărul peştilor, a explicat István Máthé.

Carașii argintii, specie invazivă

Biologul István Imecs a relatat că, din punct de vedere al pescuitului, caraşii argintii sunt consideraţi a fi o specie invazivă, care prin înmulţirea agresivă iau şi locul altor specii de peşti, mai valoroase. În lacul Sfânta Ana există, acum, o singura specie de peşte, a adăugat.

Potrivit biologului, o analiză cu radar a efectivului de peşte va trebui efectuată atât la începutul, cât şi la sfârşitul intervenţiei, însă peştii ar trebui recoltaţi şi folosind metoda plasei, astfel încât prin examinarea solzilor unor peşti invididuali să se poată determina câte generaţii trăiesc în lac.

István Imecs a prezentat mai multe metode de recoltare şi a menţionat că ar trebui utilizată cea mai eficientă dintre ele. A mai adăugat, însă, că aceşti caraşi argintii nu pot fi eradicaţi complet din lac: de acum încolo, cea mai eficientă dintre metode va trebui menţinută pentru totdeauna.

Singura soluție este recoltarea

Întrebat de MTI, István Imecs a spus că s-a discutat şi posibilitatea reglării populaţiei de caraşi argintii prin introducerea în lac a unor peşti prădători, însă deocamdată, această idee a fost respinsă. “Nici ştiuca, nici somnul nu sunt o soluţie mai bună decât recoltarea. Dacă am introduce aceşti peşti prădători, numărul acestora ar trebui, de asemenea, să fie controlat”, a punctat. Biologul István Máthé a adăugat că va dura ani de zile până ce micii crabi care se hrănesc cu alge vor reuşi să se înmulţească din nou, iar calitatea apei să se îmbunătăţească. În opinia sa, ar putea dura cinci-zece ani până când apa Lacului Sfânta Ana va deveni din nou albastră.

“Trebuie să uităm de ideea adânc înrădăcinată precum că Lacul Sfânta Ana este marea secuilor. Tragem ponoasele acestei idei, acum”, a declarat Dósa, preşedintele Asociaţiei Pro Sfânta Ana. Potrivit acestuia, ar trebui să se intervină şi în pădurile din jurul lacului, în aşa fel încât apa care provine de acolo să aducă mai puţine sedimente în lac.

Elek Levente Dósa a relatat, pentru MTI, că au fost achiziţionate deja capcanele (lansetele) necesare demarării lucrărilor şi o barcă electrică. Cu toate acestea, pentru începerea operaţiunii mai trebuie obţinută şi aprobarea autorităţilor de mediu.

Lacul Sfânta Ana s-a format în craterul unui vulcan. Lacul stochează, de fapt, apa de ploaie care cade în craterul vulcanic, nu are vreo sursă de apă şi nici vreo scurgere, astfel că apa sa mică nu prea are capacitatea de a se autocurăţa. În primăvara anului 2018, scăldatul în lac a fost interzis, informează Hirado.hu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel