Au fost date publicităţii rezultatele unui sondaj național al Biroului de Cercetări Sociale despre credințele și valorile oamenilor în vremea celui de-al treilea val al pandemiei.
Dacă ați putea decide, care persoană credeți că ar fi cea mai potrivită / capabilă să conducă Guvernul României ca prim ministru?
De precizat că întrebarea a fost liberă, adică nu au existat variante de răspuns prestabilite. Au răspuns 60% dintre subiecți.
Topul este condus de Victor Ponta (6,2 la sută), fiind urmat de Florin Cîțu, actualul premier, și Dacian Cioloș, ambii având 5,2 la sută. Pe locul patru s-a situat Ludovic Orban cu 4,1 la sută.
Iată rezultatele complete:
Metodologie
• Sondajul a fost efectuat în perioada 30 martie - 11 aprilie 2021 pe un eșantion național de 1.420 persoane, reprezentativ pentru populația adultă a României. Cercetarea a fost concepută și realizată de studenți ai facultăților de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor, Energetică, Electronică și masteranzi de la Comunicare Managerială și Studii Europene din Universitatea Politehnica din București.
• Eșantionul construit a fost de tip probabilist-aleator, format din 40 straturi rezultate din intersecția a 8 zone (8 regiuni de dezvoltare) cu 5 tipuri de localități urbane și regionale.
• Eșantionul a fost alcătuit astfel încât să aibă reprezentativitate națională, cu o eroare statistică de +/-3% la un interval de încredere de 95%. Adică dintr-o sută de eșantioane identice 95 dintre ele vor da aceleași cifre cu o eroare de +/-2,6%. Eșantionul reproduce structura socio-demografică a populației nu doar pe județe, regiuni de dezvoltare și tipuri de localități (orașe mari, orașe mijlocii, orașe mici si comune), ci și pe sexe, grupe de vârstă, ocupații și nivel de instrucție școlară.
• Rezultatele au fost ponderate pe nivel de educație și grupe de vârstă, deoarece la sondajele online persoanele vârstnice și cele cu studii elementare răspund mai greu la întrebările din chestionar.
• Persoanele intervievate domiciliază în 126 localități urbane și rurale din toate județele țării.
• Interviurile s-au realizat online. Studenții au trimis un link cu chestionarul prin sms, au trimis mesaje pe Facebook și mailuri unor oameni selectați aleator din diverse baze de date și pagini de pe internet din fiecare județ, respectând principiile probabiliste de selecție a lor.
• Sondajul a fost coordonat de Bruno Ștefan, conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Formare pentru Cariera Didactică și Științe Socio-Umane din Universitatea Politehnica din București și președinte al Biroului de Cercetări Sociale.
• Cercetarea nu a fost finanțată de nimeni, fiind realizată cu scop didactic în cadrul cursurilor de sociologie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”