Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Stiri
 
14 feb, 10:07
Procurorii DNA cer arestarea medicului Mircea Beuran. Decizia judecătorilor Tribunalului Bucureşti
Medicul Mircea Beuran va fi adus vineri la Tribunalul Bucureşti, unde se judecă cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a acestuia. Procesul este programat să înceapă la ora 10,30.
Sursa foto: Agerpres

Medicul Mircea Beuran a fost reţinut joi, pentru 24 de ore, de procurorii DNA pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Potrivit DNA, Mircea Beuran îndeplinea la data faptei funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' Bucureşti.

În ordonanţa procurorilor se arată că, la data de 18 decembrie 2018, Mircea Beuran a acceptat şi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, Beuran este acuzat că a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât şi pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către medicul care i-a dat mită. Procurorii notează că, până în prezent, postul respectiv nu a fost scos la concurs.

DNA menţionează că dosarul a fost deschis ca urmare a sesizării depuse de medicul care l-a mituit pe Beuran. Joi dimineaţa, anchetatorii au descins la locuinţa lui Mircea Beuran, dar şi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, de unde au fost ridicate mai multe documente.

Mircea Beuran a fost şeful Secţiei de chirurgie de la Spitalul Floreasca, el fiind demis în luna ianuarie, după ce o femeie a decedat în urma unor arsuri suferite pe masa de operaţie, potrivit Agerpres.

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri