Program cultural dedicat persoanelor cu nevoi speciale - duminică, la Casa Artelor "Dinu Lipatti"
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Cea de-a doua ediţie a programului cultural "Lipatti Special", dedicat persoanelor cu nevoi speciale, va avea loc duminică, începând cu ora 18,00, la Casa Artelor "Dinu Lipatti".

"După succesul înregistrat la prima ediţie ce a avut loc pe 1 septembrie 2019, cea de-a II-a ediţie a programului 'Lipatti Special', susţinut de Primăria Generală a Capitalei, este dedicată Zilelor Bucureştiului, iar persoanele cu dizabilităţi, precum şi însoţitorii acestora se vor putea bucura începând cu orele 18,00 de expoziţia 'Bucureştiul muzicii clasice' dedicată întemeierii oraşului şi istoriei lui, vieţii artistice a Capitalei şi marilor muzicieni născuţi în Bucureşti, precum şi de expoziţiile permanente 'Dinu Lipatti - viaţa şi opera' şi 'Familia Lipatti şi prietenii'", informează un comunicat al organizatorilor, transmis miercuri AGERPRES.

În intervalul orar 18,00 - 21,00, în Curtea cu Balansoare a Casei Lipatti publicul se va putea bucura de audiţii cu înregistrări celebre ale marilor compozitori români, precum şi de ateliere de face-painting şi modelaj în lut. Totodată, persoane cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora îşi pot exersa aptitudinile artistice sub îndrumarea unor cunoscuţi artişti plastici, membri ai atelierului de creaţie "Art Time Atelier".

De la ora 19,00, în Salonul de muzică al Casei Lipatti va avea loc spectacolul de teatru "Ţărăncuţa cea isteaţă", susţinut de actorii Claudia Negroiu şi Dan Apăvăloaie, membri ai companiei Gestual Art.

Programul va continua de la ora 20,00 cu un recital de muzică clasică românească, cu participarea extraordinară a pianistului Viniciu Moroianu. În program vor figura lucrări de George Enescu şi Dinu Lipatti.

Conceptul programului "Lipatti Special" aparţine regizoarei Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor "Dinu Lipatti".

Potrivit sursei citate, evenimentul este dedicat persoanelor cu nevoi speciale şi însoţitorilor acestora, iar accesul se face în limita locurilor disponibile, doar pe bază de rezervare la numărul de telefon: 0723592727 - dna. Claudia Brătan - director executiv al Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel