Conform ministerului de resort, prin intermediul Măsurii 5 - Refacerea potenţialului de producţie agricolă afectat de dezastre naturale şi de evenimente catastrofale şi instituirea unor măsuri de prevenire corespunzătoare, respectiv a submăsurii 5.1 - Sprijin pentru investiţiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile şi ale evenimentelor catastrofale probabile, fermierii au avut posibilitatea de a accesa, în intervalul 1 aprilie - 30 iunie 2019, o sesiune de primire proiecte destinată investiţiilor pentru prevenirea şi combaterea Pestei Porcine Africane (PPA) în România.
"Interesul fermierilor pentru a accesa această submăsură a fost deosebit, fiind depuse 174 de proiecte (105 proiecte aferente solicitanţilor publici şi 69 de proiecte aferente solicitanţilor privaţi), la nivel naţional, în valoare de 15.739.108 euro, dintr-un total disponibil de 14.775.003 euro pentru selecţia proiectelor. În prezent, cele 174 de proiecte depuse la nivel naţional se află în analiză la nivelul AFIR (Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - n. r.). Beneficiarii eligibili în cadrul acestor sesiuni au fost: fermieri, cooperative, grupuri de producători, constituite în baza legislaţiei naţionale în vigoare care deservesc interesele membrilor, cât şi entităţi publice cu atribuţii în domeniul sanitar-veterinar, autorităţi publice care au în administrare punctele de trecere a frontierei, drumurile publice şi administratori/gestionari publici ai fondurilor cinegetice", precizează sursa citată.
Ministerul Agriculturii menţionează că, prin submăsura 5.1, sunt finanţate proiectele a căror valoare maximă eligibilă va fi de la 20.000 euro până la 250.000 euro, în funcţie de tipul operaţiunii şi de submăsura accesată. Sprijinul acordat prin această submăsură contribuie la: creşterea capacităţii operaţionale de prevenire a apariţiei epidemiilor şi combaterea acestora, inclusiv prin diminuarea timpului de reacţie din partea autorităţilor sau reducerea efectelor dezastrelor naturale, a evenimentelor adverse şi catastrofale asupra potenţialului de producţie agricolă.
"Pentru a fi eligibile la finanţare în cadrul acestei sesiuni, operaţiunile/acţiunile trebuie să vizeze: investiţii în instalaţii de dezinfectare şi dezinsecţie; investiţii în creşterea capacităţii operaţionale pentru reducerea timpilor de diagnostic prin dotarea laboratoarelor şi achiziţia de mijloace de transport a probelor; achiziţionarea de camere frigorifice pentru depozitarea temporară a animalelor sălbatice ucise până la primirea rezultatelor probelor prelevate; investiţii în instalaţii, echipamente şi infrastructura sanitară şi garduri de protecţie, inclusiv repelenţi, în cadrul fermelor, pentru asigurarea biosecurităţii", menţionează ministerul.
Potrivit MADR, o noutate în cadrul acestei sesiuni este faptul că vor putea fi decontate cheltuielile eligibile stabilite în cadrul proiectului, inclusiv cele efectuate înainte de depunerea cererii de finanţare, dar nu mai devreme de data recunoaşterii oficiale de către autorităţile competente a producerii fenomenului epizootiei de pestă porcină africană, respectiv data de 31 iulie 2017.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Ce profesii onorabile ocupă mulți români în Norvegia. „Aici este o lipsă enormă. Toți norvegienii îi laudă”
- O nouă provocare pentru școala românească, în contextul tehnologizării și ecologizării. Prof. Duțu: Un moment de cumpănă
- Cum a ajutat Marian Moroșanu, zis „Ceaușescu”, la urgentarea dosarului Mineriadei