Proiectul privind folosirea canabisului în scop medical, adoptat tacit în Senat
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Canabis
Canabis
Senatului a adoptat tacit, marți, proiectul de lege ce prevede reglementarea folosirii canabisului și derivatelor acestuia în scopuri medicale. 

Astfel, este înființată o Agenție care să autorizeze creșterea și vânzarea canabisului și a medicamentelor din plantă în farmacii. Plenul Senatului a adoptat tacit, în ședința de marți, proiectul legislativ inițiat de senatori și deputați PSD, PNL, USR, Pro România și ALDE, ce stabileşte „regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea şi tranzitul pe teritoriul naţional, în scop medical, ale plantelor de canabis și ale substanțelor preparate pe baza acestor plante, în conformitate cu anexa care face parte integrantă din prezenta lege", citează Mediafax.

Astfel se înființează Agenția Națională privind utilizarea plantelor de canabis, substanțelor și preparatelor ce conțin canabis în scop medical, în subordinea Ministerului Sănătății. Legea reglementează termenul de „uz medical" astfel: „utilizarea pe bază de prescripție medicală ilicită a medicamentelor, preparatelor sau substanțelor care conțin canabis".

Potrivit proiectului, Ministerul Sănătății, prin Agenția Națională privind Canabisul, achiziționează toată producția internă de plante de canabis, substanțe și preparate ce conțin canabis și asigură distribuirea acestora către persoanele juridice autorizate.  Senatul este prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel