Elena Cristian, redactor șef DC Business, s-a aflat în direct la România TV unde a vorbit despre mișcările sindicale din acest an și despre protestele care iau amploare pe zi ce trece.
”Când ne gândeam că mișcarea sindicală a intrat așa într-o etapă de liniște, în ultimii 10 ani nu am mai avut așa multe mișcări sindicale, sindicatele parcă păreau așa consolate că sunt așa într-un con de umbră, anul acesta este poate cel mai agitat din ultimul deceniu. N-au mai fost atâtea mișcări de protest și atâtea cereri de foarte mulți ani. Asta înseamnă că, pe fondul pandemiei, pe fondul unui an foarte greu, pe fondul unor înghețări de venituri, pe fondul unor măsuri de austeritate destul de dure, oamenii au ales să iasă în stradă. Sigur că aud în tot mai multe domenii de activitate că se vor face mișcări de protest în perioada următoare. Principala nemulțumire, din punctul meu de vedere, dincolo de lipsa de dialog cu care sunt de acord, rămâne nemulțumirea că tot sectorul de stat a fost tratat la fel. Până la urmă ar fi trebuit să se facă analize punctuale. Nu peste tot sunt salarii foarte mari, sunt salarii foarte mici, de exemplu, în zona de ordine publică. Un polițist de comună ia salariul minim pe economie și puțin peste. Cred că înghețarea veniturilor trebuia să se facă altfel. Cred că va urma o perioadă destul de agitată din acest punct de vedere și trebuie gestionată cum trebuie”, a declarat Elena Cristian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii