PSD: Perseverența anti-românească. Inacceptabilă tăcerea domnului Iohannis
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Reprezentanții Partidului Social Democrat s-au arătat indignați de faptul că președintele Klaus Iohannis ”a ignorat cu desăvârşire evenimentul unic al împlinirii Centenarului Tratatului de la Trianon”. 

”Parlamentul României a adoptat propunerea legislativă privind declararea zilei de 4 Iunie ca "Ziua Tratatului de la Trianon" transmiţând-o, în urmă cu mai bine de două săptămâni, la promulgare.

Am considerat inacceptabilă tăcerea domnului Iohannis Klaus Werner care ieri, 4 iunie 2020, a ignorat cu desăvârşire evenimentul unic al împlinirii Centenarului Tratatului de la Trianon.

Lipsa de reacții 



Am considerat descalificantă lipsa oricărei reacţii din partea Preşedintelui României, a primului ministru şi a ministrului afacerilor externe la declaraţiile şi acţiunile din interiorul şi din exteriorul ţării menite să discrediteze evenimentul şi să consacre conotaţii negative ale Tratatului de la Trianon Am considerat nejustificată întârzierea promulgării care a făcut ca legea adoptată de Parlament să nu intre în vigoare înainte de momentul aniversar al Centenarului.

La doar o zi după împlinirea a o sută de ani de la unul dintre cele mai importante evenimente din istoria României în secolul XX, domnul Iohannis comite gestul care certifică faptul că avem de a face cu o conduită perseverent anti-românească. Gesturile de care am amintit nu au fost întâmplări şi nici simple inacţiuni. Conştient şi intenţionat, domnul Iohannis a minimalizat, discreditat sau ignorat toate evenimentele semnificative care, în urmă cu o sută de ani, au determinat înfăptuirea celui mai înalt ideal al românilor, România Mare - intrarea României în Primul război mondial, pentru eliberarea Transilvaniei (1916), istoricele bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz (1917), exprimarea voinţei populare de unire cu România de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia (1918), eliberarea Ungariei de pericolul bolşevic (1919) şi încheierea Tratatului de la Trianon (1920).

”O acțiune rușinoasă”



Sesizarea transmisă Curţii Constituţionale este un înscris jenant ce nu merită a fi comentat pe fond. Este doar instrumentul unei ruşinoase acţiuni de întârziere a consacrării normative a zilei de 4 Iunie ca "Ziua Tratatului de la Trianon". Mai devreme dau mai târziu, dreptate se va face. Iar meschinii politruci se vor reîntoarce în anonimatul ruşinii.

Istoria României nu poate fi umilită sau discreditată. Ziua Tratatului de la Trianon va fi consacrată prin lege, sărbătoare naţională a tuturor românilor! Trăiască România!”, se arată într-un comunicat de presă, semnat de Titus Corlăţean, senator PSD, și Şerban Nicolae, senator PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel