Cu o zi înainte de alegerile europarlamentare, Guy Verhofstadt, care împărățise la Bruxelles, un mandat întreg, cu voturile ALDE-România, a venit la mitingul pentru susținerea USR-PLUS. Simțise cum bate vântul, avea nevoie de lipeala cu Macron, ca să nu rămână fără coledzi. Nu e departe ziua când Stanișev, sau mai precis cei care trag sforile liderului PES or să tranzacționeze, pentru propriile poziții, vreun aliat dintr-o țară de mâna a doua.
Criza Stângii europene: a dat ideologia pe funcții
De mâna a doua, cum au ajuns și socialiștii. Criza Stângii europene nu e generată de lipsa electoratului, de ipoteticul viraj la Dreapta a milioane și milioane de oameni. Decalajele cresc, la fel inegalitățile, frustrările, acumularea aberantă de bogăție în mâinile unei minorități insensibile la dezastrul social și de mediu pe care îl lasă în urmă. Problema este a liderilor Stângii, care coabitează lucrativ cu Dreapta, atât la nivel național cât și la Bruxelles. Șulțărismul și timermanismul produc funcții, în primul rând pentru promotorii acestei politici, dar lasă Stânga fără mesaj și fără credibilitate.
Pe de altă parte, Stânga nu iese în câștig nici din bișnița cu ideologia. A se vedea, de exemplu, țeapa pe care Ursula, beneficiara celor 9 voturi PSD, o trage PES-ului, manevrând ca România să dea un comisar PPE. Dar, să zicem că această lucrătură ar fi doar un accident de etapă, făcut posibil de războiul româno-român.
Ce făcea Merkel dacă era se cerea desființarea PNL?
Blatul șefilor Stângii cu Dreapta, ca să nu spun trădarea lor, depășește cu mult aceste mici derapaje.
Cum ar fi reacționat Ursula von der Leyen, Merkel sau alți lideri de Dreapta la următoarea frază: "Prezenţa la vot în număr mare este esenţială pentru a avea, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, o Românie fără PNL", a scris președintele PSD pe Facebook?
Sau, ce ar fi făcut Macron dacă un parlamentar PSD spunea: ”Se întrunesc condițiile ca USR să fie scos în afara legii”?
După cum vedem, liderii Stângii europene se fac că nu s-a întâmplat nimic, la o săptămână după ce președintele Klaus Iohannis-PPE a dat semnalul anihilării PSD-PES, iar Tomac, șeful unui partid satelit, a sărit să execute ordinul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii