PSD, în război. Firea, răspuns pentru Andronescu: Îi transmit că...
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
Gabriela Firea i-a răspuns Ecaterinei Andronescu în plin război în PSD.

Ecaterina Andronescu a vorbit despre persoane care au ajuns în funcții importante, deși nu s-au remarcat cu nimic din punct de vedere politic. Deși nu a dat nume, Gabriela Firea s-a simțit vizată de atac.

„Doamna a spus că sunt colegi din PSD care au venit din presă în partid, au luat funcții și nu au știu ce să facă cu ele. Îi transmist acestei doamne respectabile pe care în continuare o apreciez, s-a bucurat de aprecierea mea și când eram în presă, se bucură în continuare, dar îi transmit că orice funcție se căștigă. Am muncit, am luptat, am fost aleasă de colegii mei. Dacă nu aveam o valoarea profesională nu mă punea numeni sa fiu candidatul PSD.

„PSD a pierdut toate alegerile până în acest moment la Primăria Capitalei. E prima oară când PSD a câștigat acest post cu mine. Să respectăm votul bucureștenilor, acesta e lucrul cel mai important”, a declarat Gabriela Firea la România TV.

Amintim că azi, tot într-o intervenție la România TV, Codrin Ștefănescu a anunțat în direct că Ecaterina Andronescu va prelua din nou funcția de președinte al PSD București, funcție pe care o deține în prezent Gabriela Firea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel