Puiul de somn în timpul zilei, benefic pentru sănătate. Ce boli previne
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Un studiu arată că persoanele care trag un pui de somn ziua ar putea avea un risc redus de infarct sau accident vascular cerebral (AVC).

Obiceiul de a dormi în timpul zilei, o dată sau de două ori pe săptămână, poate reduce riscul de evenimente asociate bolilor cardiovasculare, sugerează un studiu realizat în Elveţia, citat marţi de Press Association.

Un pui de somn în timpul zilei, indiferent de durată, este asociat cu înjumătăţirea riscului de infarct şi accident vascular cerebral, au concluzionat specialiştii care au publicat o cercetare în jurnalul ştiinţific Heart.

Despre studiu



Studiul a fost realizat pe 3.462 de persoane din Lausanne, Elveţia, cu vârste între 35 şi 75 de ani la începutul cercetării.

Subiecţii au fost monitorizaţi o perioadă medie de cinci ani şi au raportat cât de des au dormit în timpul zilei în săptămâna anterioară.

58% dintre persoanele studiate nu dormiseră deloc în timpul zilei, circa unu din cinci (19%) au spus că au tras un pui de somn în timpul zilei o dată sau de două ori pe săptămână, iar circa unu din 10 (12%) dormiseră în timpul zilei în trei până la cinci zile. Aproximativ 11% dintre respondenţi dormiseră în timpul zilei de şase până la şapte ori pe săptămână.

În perioada de monitorizare de cinci ani au fost consemnate în rândul participanţilor 155 de evenimente cardiovasculare, precum infarct şi accident vascular cerebral.

Rezultatele studiului



Un somn scurt în timpul zilei, o dată sau de două ori pe săptămână, a fost asociat cu o reducere cu 48% a riscului de producere a unui eveniment cardiovascular.

Subiecţii care dormeau în timpul zilei o dată sau de două ori pe săptămână au avut un risc mai mic de evenimente asociate bolilor cardiovasculare, în timp ce nu a fost identificată nicio asociere în funcţie de o frecvenţă mai mare a somnului sau de durată, a declarat doctor Nadine Häusler din cadrul Spitalului Universitar din Lausanne.

Mulţi dintre noi ar putea să dorească să tragă câte un pui de somn de 40 de minute, însă este nevoie de mai multe dovezi înainte de a putea spune că somnul regulat în timpul zilei ajută la reducerea riscului de infarct sau accident vascular cerebral'', a precizat Vanessa Smith de la British Heart Foundation.

Cum îți poți schimba stilul de viață



Însă, există multe alte schimbări ce ţin de stilul de viaţă ce pot fi realizate, despre care ştim că ajută la menţinerea sănătăţii inimii şi a vaselor de sânge. 150 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână şi adoptarea unei diete mediteraneene sănătoase pot reduce riscul de atac de cord sau de accident vascular cerebral. Ştim, de asemenea, că tratarea hipertensiunii arteriale şi gestionarea colesterolului pot reduce riscul de afecţiuni cardiace şi circulatorii, cu potenţial letal, a precizat Smith.

Vezi și: Hilfiger şi Zendaya recreează strălucirea anilor 70 la Săptămâna Modei de la New York

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel