Raport MCV. România, demonizată. Avocatul Bolcaș: Asta se încearcă!
Data publicării:
Autor: Bogdan Cotigă
WhatsApp
Avocatul Lucian Bolcaș a explicat de ce se încearcă "demonizarea" României, deși există date oficiale că țările occidentale sunt mai corupte decât țara noastră. De asemenea, a spus cum este potrivit să procedăm în această situație.  

DC News: Care ar fi interesul "demonizării" României, dacă putem accepta acest termen, de către cei de la Bruxelles, în condițiile în care chiar situația corupției în țările vestice este mai gravă potrivit documentelor oficiale?  Mă refer la un raport din 2014, al lui Timmermans, în care se admitea că există o corupție instituționalizată în țări precum Germania, Franța, Belgia, Olanda. 

Lucian Bolcaș: Mi se pare foarte interesantă folosirea în presă a acestui termen "demonizare" care caracterizează atitudinea unor anumite cercuri în raport cu România. Fără discuție, componentele unei intenții de "demonizare" se regăsesc aici. Nu vorbesc despre impunerea unei anumite structuri religioase. Nu pornesc de la ideea impunerii unei anumite confesiuni, ci de la semnificația credinței pentru poporul român. Urmărim ceea ce întâmplă acum la noi. Văzând această dezbinare, ură, înverșunare, putem trage concluzia că numai credința îi mai unește. Dacă reușesc să demonizeze credința noastră ortodoxă, pilonul care menține unitatea, sigur că multe lucruri vor fi sfărmate. Uitați-vă cu câtă satisfacție s-a vorbit despre faptul că referendumul privind căsătoria nu a reușit. S-a considerat că este un eșec al Bisericii. Nu știu dacă este așa, dar ceea ce este important este că nu este un eșec al credinței. 

DC News: Atunci haideți să înlocuim acest termen "demonizare" cu "intenție negativă"...

Lucian Bolcaș: Mai pe românește... "de ce suntem ciuca bătăilor”. M-am întrebat și eu asta. În România sunt lucruri inflexibile și acestea reprezintă o continuitate a poporului care deranjează. Profitând de slăbiciunile unor indivizi sau ale unui popor în integralitatea lui, se încercă să fie discreditată ideea de Românie și de românism. Se încearcă ca, pe această cale, să se creeze o dominație, caracterizată de mulți publiciști ca fiind mai mult decât colonială, o dominație prin aservirea economică și prin încercarea de discreditare a ideii de românism. 

DC News: De ce ne-am dorit în acest caz apartenența la Uniunea Europeană, pentru că era clar că o astfel de structură suprastatală implica aceste consecințe, adică intenția unora de a-ți controla anumite aspecte ale societății?

Lucian Bolcaș: O să vă dau cel mai banal exemplu: într-un proces de divorț în care un soț se desparte de soție din cauza multiplelor trăsături de caracter negative. Și se întreabă toată lumea de ce și-a dorit-o în condițiile în care este infidelă, cheltuitoare etc. Iar răspunsul este simplu, pentru că a fost sedus de idee. Noi trăim o dramă, ca popor, o dramă a singurătății, în sensul în care nu avem un partener, cât de cât loial, în care să se încredem. În ruși nu am putut să ne încredem și nu ne putem încrede vreodată. Cel mult... față de ei putem duce o politică ponderată și neprovocatoare. Atunci am încercat această încredere în lumea capitalismului pe care nu o cunoșteam, dar capitalismul vine și cu avantajele, dar și cu tarele sale pe care iarăși nu le cunoșteam. Suntem păcăliți astfel în viața publică în aceeași măsură ca în viața privată, din cauza credulității. 

DC News: Totuși... de ce țări vestice, indiferent că vorbim despre țări mici ca Olanda, Luxemburg, Portugalia, sau de țările mari ca Franța, Germania, Spania se descurcă în aceste condiții și nu au ajuns ca noi, ciuca bătăilor? Mai ales că văd că și alte țări din zona noastră au astfel de probleme, aici referindu-mă la Ungaria sau Polonia.  

Lucian Bolcaș: Nu este vorba neapărat de educație sau de cultură. Aceste țări vestice au popoare mai pragmatice. Noi suntem mai poeți. Și nu e vorba doar despre țările care au trecut de la comunism la capitalism... că și Grecia este în această situație. Așa că putem zice că în această parte a lumii este o trăsătură de caracter a oamenilor, care sunt mai naivi, mai creduli și își închipuie că pot face mai multe decât pot... adică le lipsește acest pragmatism extrem pe care îl are societatea capitalistă. 

DC News: Atunci rezolvarea problemei vine din capacitatea de a te adapta cu "dușmanul"... 

Lucian Bolcaș: Sigur că da. La ora asta... ce vreți să facem, să ieșim pe stradă și să ne batem cu pumnii în piept că Uniunea Europeană ne umilește, că sunt oameni special puși să ne umilească? Că nu ne trebuie această Uniune Europeană? Și atunci unde ne situăm? Aici suntem și în această Uniune Europeană trebuie să fim, dar trebuie să știm cum ne situăm. Adică putem face asta cu capul sus sau cu derrier-ul pus la bătaie.   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel