"Interesul naţional este să aducem bani europeni, să îi implementăm şi să facem reformele întârziate 30 de ani. Dacă nu vom înţelege rapid acest lucru şi vom continua un război al orgoliilor... Chiar îi rog pe colegii mei, din tot sufletul, chiar dacă ştiu că sunt pregătiţi unii dintre ei să reacţioneze, îi rog să fie calmi şi să fim cât se poate de raţionali, de maturi şi să nu reacționeze nimeni la acuzaţiile lui Vlad Voiculescu, în niciun fel. Noi trebuie să rămânem pentru a restabili legăturile cu USR PLUS. Nu avem altă soluţie de guvernare. Nu vrem să guvernăm minoritar, nu vrem să guvernăm cu PSD, nu vrem să guvernăm în altă formulă, decât cu USR PLUS. Este extrem de important să nu reacţionăm pentru că s-ar rupe punţi care deja sunt întinse la maxim", a spus Rareş Bogdan, la Antena 3.
"Este o chestiune care nu mai e de joacă"
"Cele mai grave lucruri din tot ce s-a zis acolo sunt cele legate de raportările morților. Şi asta o spun din perspectiva omului care stă patru zile pe săptămână la Bruxelles. Nu vreau să mă pun în situaţia cabinetului comisarului pe Sănătate, care în momentul ăsta se va întreba ce se întâmplă în România. Declaraţiile au un impact mult mai puternic decât vă puteţi închipui. Asta ar arăta raportări false. Ar afecta imaginea României într-un mod extrem de grav. Sper ca lucrurile astea să fie lămurite cât mai repede. Vlad trebuie să le lămurească. Ar trebui să revină şi să ne spună exact. Este o chestiune care nu mai e de joacă. Nu e de joacă din multiple perspective, inclusiv perspectiva modului în care România este privită din punct de vedere al sprijinului economic pe COVID. Nu ne putem juca cu aceste cifre", a mai spus Rareș Bogdan.
Vezi și: Voiculescu, șantaj către Cîțu cu DECESELE COVID: Diferențe între numerele raportate și cele reale
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică