Răspunsul lui Timmermans la întrebarea lui Chirieac
Data publicării:
Autor: Val Vâlcu
WhatsApp
Potrivit unor documente obținute de România Tv, la Curtea de Apel din Alba Iulia erau deschise 17 dosare pe numele primarului Klaus Iohannis, în 2014. După aflarea știrii, Bogdan Chirieac a ridicat o întrebare: ce s-ar fi întâmplat cu Klaus Iohannis dacă pierdea alegerile?

Răspunsul l-a dat, înainte chiar de a-i fi pusă această întrebare, Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene. Olandezul, care se ocupă de statul de drept și legislația țărilor membre, i-a povestit Alinei Mungiu-Pippidi cum este legată pușcăria dealegeri.

"Timmermans, cu care m-am întâlnit la OECD, a spus că într-o democrație nu trebuie să se ajungă la senzația că acela care pierde merge la închisoare, pentru că asta îi face pe politicieni să lupte contra statului de drept. A câștiga sau a pierde puterea într-o democrație trebuie să fie ceva mult mai puțin dramatic" a scris Alina Mungiu Pippidi, în romaniacurata.ro.


Nu este nicio contradicție între cele spuse de Timmermans la OECD și activitatea sa din Comisie, sau luările de poziție din Parlamentul European. Evident că dl. Timmermans și funcționarii de la Bruxelles nu s-au referit la abuzuri, la interferența serviciilor secrete în Justiție, la folosirea de mijloace judiciare pentru eliminarea adversarilor politici, în România.
La OECD, dl. Timmermans îi povestea Alinei Mungiu-Pippidi cum este într-o democrație.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel