Răzvan Dumitrescu, întrebări cheie pentru Alexandru Cumpănașu, după ce a spus că a găsit-o pe Luiza Melencu
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Alexandru Cumpănașu - Antena 3
Alexandru Cumpănașu - Antena 3
Jurnalistul de televiziune Răzvan Dumitrescu i-a adresat întrebări cheie lui Alexandru Cumpănașu, candidat la prezidențiale, după ce a spus că a găsit-o pe Luiza Melencu, dispărută din Caracal. 

Pe scurt, Alexandru Cumpănașu a sunat-o pe mama Luizei Melencu în vinerea dinaintea alegerilor prezidențiale, la care este candidat, ca să-i pună un filmuleț și să-i arate o poză, cu o tânără din Italia, care are trăsături comune cu Luiza, iar în spațiul public știrea care s-a transmis a fost că a fost găsită Luiza în viață. Mama adolescentei nu a confirmat 100% că în poza respectivă și-n filmuleț ar fi fata ei, admițând asemănările. Bunicul, în schimb, crede că este nepoata lui. Alexandru Cumpănașu are filmarea de o zi, dar spune că altcineva o are de o săptămână. În acest context, Răzvan Dumitrescu i-a adresat mai multe întrebări candidatului la prezidențiale. 

Răzvan Dumitrescu i-a spus lui Alexandru Cumpănașu, la Antena 3, în emisiunea ”Subiectiv”, că el fost cel care a expus-o pe Luiza când a prezentat poza care ar înfățișa-o. 

”Eu vă întreb așa: Cum ați fi procedat dacă era o perioadă liniștită din punct de vedre politic. Se mai întâmplau tot așa brusc lucrurile, tot așa explodau? Tot vineri, tot la ora 19? Ce ați fi făcut dacă nu erați în campanie, cum ați fi procedat?” i-a spus Răzvan Dumitrescu lui Alexandru Cumpănașu. 

”Dacă nu eram candidat la președinție și eram un cetățean simplu, aș fi făcut același lucru, ce să fac?” a răspuns Alexandru Cumpănașu. 

Alexandru Cumpănașu a spus că a primit filmarea din Italia în urmă cu o zi, dar abia în urmă cu jumătate de oră a primit confirmarea de la mama Luizei Melencu. Întrebat dacă a sesizat autoritățile italiene, a afirmat că nu a avut când. Totodată, a precizat că Luiza a fost mutată între timp din locul în care a fost văzută. Mama Luizei Melencu nu a fost sigură că persoana din poză este fiica ei, numind doar câteva asemănări, cu precizarea că au trecut 7 luni de dispariția adolescentei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel