Răzvan Popa: Tentativă nocivă pentru PSD și guvernare
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Răzvan Popa
Răzvan Popa
Răzvan Popa consideră că dezbaterile trebuie purtate „în interior, și nu în spațiul public”.

„Orice partid viu are dezbateri interne despre direcție, despre agendă, despre lideri. Personal cred ca aceste dezbateri este bine să le purtăm în interior, și nu în spațiul public. Pentru că oamenii ne-au votat cu o agendă clară, cu un program de guvernare amplu, cu o listă de priorități pe care în nici un caz nu trebuie să le schimbăm.

Românii vor de la noi soluții pentru creșterea nivelului de trai, pentru menținerea guvernării, pentru reducerea sărăciei și punerea în aplicare a măsurilor din programul nostru. Cred că asta este ceea ce ar trebui să conteze și să primeze în orice dezbatere.

Tentativa de forțare a demisiei președintelui ales al PSD este nocivă pentru partid și pentru guvernare.

Scrisoarea prin care se solicită o demisie imediată din funcțiile de președinte PSD și președinte al Camerei Deputaților a lui Liviu Dragnea aduce partidul într-o stare de dispută și tensiune inadmisibile, care riscă să degenereze în partizanate și atitudini absolut nocive guvernării și majorității politice actuale.

Unul din atuurile care definesc PSD este solidaritatea, iar programul de guvernare trebuie dus mai departe", a transmis Răzvan Popa, europarlamentar PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel