Rețelele sociale în era Facebook, analiză sociologică de Gabriel Hâncean
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Val Vâlcu
WhatsApp
Rețelele sociale în era Facebook, de Marian-Gabriel Hâncean, noul volum apărut la Polirom este o carte unică în România. Autorul a mai abordat aceste sisteme complexe într-o primă lucrare, din 2014, dar acum analizează fenomenul din perspectiva Facebook și a altor platforme cu impact social, economic și politic.

Informațiile teoretice prezentate în premieră în țara noastră sunt completate și ilustrate cu numeroase exemple de analiză a rețelelor pe mai multe niveluri, de la grupurile mici la cele de nivel macrosocial. Dată fiind importantă rețelelor sociale în domenii că economia, politică și cultură, lucrarea se adresează unui public divers: studenți și profesori la facultățile de științe sociale, manageri, consultanți și antreprenori.

Carte unică în țara noastră

"Avem de-a face cu o carte unică în țara noastră, a declarat pentru DCNews profesorul Lazăr Vlăsceanu. Au mai fost lucrări despre rețelele sociale traduse, dar este prima carte a unui autor din România despre rețele sociale în perspectiva Facebook. Este un studiu al rețelelor personale care interferează cu studiul rețelelor globale, cu referire la Facebook și la celelate platforme cunoscute și atât de disputate. Gabriel Hâncean a realizat un studiu esențial pentru cine vrea să înțeleagă, din punct de vedere social, care sunt consecințele expunerii și participării la fenomenul global pe care îl trăim în era Facebook. Și, de asemenea, să devină reflexiv, să se autoanalizeze, să înțeleagă ce i se întâmplă. Rețelele sociale se construiesc în cadrele new-media, unele sunt individuale (un individ accesează o platformă, stabilind o rețea de conexiuni), alte sunt intrepersonale, reprezentate de persoanele care schimbă activ mesaje în spațiul online.

Cum stau Europa și SUA în noua economie, bazată pe platforme online

Este evident că în ultimii ani s-a ridicat o întreagă economie bazată pe platformele online. Puterea economică pe care o are astăzi Facebook nu o avea niciuna dintre primele 20 de firme care dominau piața în secolul XX, în epoca oțelului, cărbunelui sau petrolului. De altfel, doar două astfel de întreprinderi au mai rămas și acum în top, 18 companii au dispărut, nu au rezistat în economia colaborativă din era internetului. Europa, din păcate, este în decalaj față de Statele Unite, nereușind să genereze întreprinderi cum sunt Facebook, Amazon, Uber. Este în decalaj nu în privința utilizării internetului, ci a înființării unor companii care să exploateze platformele online. Pe de altă parte, Uniunea Europeană are întâietate în ceea ce privește legislația, iar Statele Unite vor trebui s-o urmeaze. Reglementarea a început în Irlanda, de unde operează mai multe companii ale economiei digitale, iar acum UE vrea să se implice în gestionarea domeniului.

În lumea digitalizării, care funcționează după reguli noi, cu o dinamică nemaiîntâlnită în istorie, este nevoie de cercetători care să înțeleagă și să explice fenomenele sociale declanșate de această revoluție. Gabriel Hâncean este un cercetător unic în România, singurul de la noi care studiază rețelele sociale și formează o generație nouă de studenți specializați în explorarea acestor rețele", a concluzionat profesorul Lazăr Vlăsceanu.

Citește și: Studiu fundamental, De ce a eșuat România, de ce sunt românii săraci

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel