Referendumul din Elveția privind libera circulație. Ce spune un exit-poll
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
A apărut primul exit-poll privind referendumul din Elveția cu privire la libera circulație. Rezultatul este zdrobitor.

Potrivit unui exit-poll, alegătorii elvețieni au respins referendumul ce privește libera circulație. Potrivit informațiilor, se pare că proiecția bazată pe rezultate parțiale arată că mișcarea a fost învinsă cu 63%.

Cine a convocat referendumul?

Partidul Poporului Elvețian (SVP) a convocat un referendum privind acordul dintre Berna și Uniunea Europeană, un vot care a fost considerat un test important al atitudinilor față de străinii care reprezintă un sfert din populație. Vicepreședintele celui mai mare partid din parlament a făcut presiuni pentru a prelua controlul asupra imigrației, repetând unele dintre argumentele pe care politicienii pro-Brexit le-au folosit în perioada preliminară ieșirii Marii Britanii din UE.

Oponenții au spus că planul ar fi adus pierderi diferitelor afaceri, prin îndepărtarea muncitorilor calificați și ar fi limitat accesul Elveției pe piața liberă din Uniunea Europeană. Conform sistemului elvețian de democrație directă, referendumul ar fi putut forța guvernul să anuleze acordul UE dacă negocierile nu ar produce un acord privind încheierea voluntară a pactului, un rezultat foarte puțin probabil, potrivit TheGuardian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel