"Nu este o chestiune de apreciere, ci o chestiune de legislaţie", a afirmat Amelie de Montchalin la postul francez Public Senat. "Dacă Regatul Unit este membru al Uniunii Europene, cum este la acest stadiu deoarece Brexit-ul nu a avut încă loc, legislaţia europeană spune că este nevoie de un comisar britanic (...) Legislaţia trebuie respectată", a declarat ea.
Bruxellesul i-a cerut din nou marţi Londrei să numească un candidat britanic, sperând la un răspuns "înainte de sfârşitul săptămânii".
Regatul Unit ar fi trebuit să iasă din Uniunea Europeană (UE) la sfârşitul lui martie, însă, în lipsa unei majorităţi în Camera Comunelor pentru acordul de retragere negociat cu UE, Brexit-ul a fost amânat deja de trei ori. Noua dată a divorţului este acum fixată pentru 31 ianuarie 2020.
Premierul britanic Boris Johnson, care între timp a decis organizarea de noi alegeri la 12 decembrie, pare să nu audă cererea Bruxellesului, temându-se că numirea unui comisar ar alimenta dubii cu privire la dorinţa lui de a retrage Regatul Unit din UE, în plină campanie electorală.
Dacă Londra ar decide în final să numească un candidat pentru funcţia de comisar european, teoretic doar pentru câteva săptămâni, el ar trebui de asemenea să fie aprobat de Parlamentul European.
Cu toate acestea, în UE este deja în curs o dezbatere juridică pentru a se decide dacă noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen ar putea începe să funcţioneze fără un comisar britanic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Școala de șoferi pe vremuri vs. prezent. Titi Aur: Asta se făcea pe timpul meu / video