Regina Elisabeth II, bănuită că i-ar fi acordat un nou titlu lui William compensând ”Megxit”
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Prințul Harry - Meghan Markle
Prințul Harry - Meghan Markle
Gestul Reginei Elisabeth II a Marii Britanii de a-i acorda un nou titlu prințului William în Adunarea generală a Bisericii Scoției este privit ca o răsplată pentru nepotul care a rămas lângă familie în timpul discuțiilor privind îndepărtarea cuplului Harry și Meghan de privilegiile regale.

Noul titlu acordat prințului William de către Regina Elisabeth II a Marii Britanii ar fi fost un lucru normal în alte circumstanțe, dar la o săptămână după ce au fost luate ultimele hotărâri privind separarea prințului Harry și a soției sale, Meghan Markle de familia regală, sunt comentatori care interpretează gestul ca pe o "recompensă" pentru prințul care a rămas apropiat familiei.

Ducele de Cambridge, William va prelua funcția de Înalt reprezentant al coroanei în Adunarea generală a Bisericii Scoției. Prințul va îndeplini astfel diferite funcții ceremoniale și va efectua vizite oficiale.

Predecesorul său în funcție a fost Richard Scott, al 10-lea duce de Buccleuch și al 12-lea duce de Queensberry. De-a lungul vremii și alți membri ai familiei regale au mai ocupat acest post, prințesa Anne, prințul Charles și prințul Edward. Postul reprezintă rolul de protector și membru al reginei în biserica națională reformată din Scoția. Regina își numește anual reprezentantul pentru această funcție, notează Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel