Practic, meciurile de baraj au fost eliminate, iar cele mai bune cinci echipe de locul doi al grupelor de calificare vor merge direct la turneul final. Selecţionerul Adrian Mutu nu este, însă, încântat.
”Situația nu este roză deloc și e departe de a fi clarificată. Noua regulă ce-ar putea fi abordată de UEFA ne obligă, practic, să câștigăm toate meciurile din grupă!
Clasamentul actual al locurilor 2 ne arată că situația este compactă. OK, se elimină la sfârșit punctele obținute cu ultima clasată, dar până la ultimul fluier se mai pot întâmpla multe, în sensul în care cine e acum pe ultimul loc să nu mai fie atunci sau cine e acum pe locul 2 să treacă pe primul și invers.
De aceea zic că e o situație complicată și nu are rost să emităm procentaje optimiste, în niciun caz. Vorbim de echipe foarte puternice cu care ne duelăm de la distanță, precum Franța, Italia, Germania și Portugalia, plus altele care joacă foarte bine în prezent, Grecia, Polonia Austria.
Mie, sincer, nu prea îmi convine că se elimină „barajul”, era o posibilitate în plus. Dar băieții trebuie să abordeze absolut fiecare meci la victorie, nu avem varianta relaxării în nicio partidă”, a declarat Adrian Mutu pentru GSP.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii