Așadar, la întrebarea - ”Remaniere guvernamentală. Ce ministru ar trebui schimbat?” au răspuns mii de cititori. Cum era de așteptat, ministrul pe care nu îl mai vrea nimeni este Dănuț Andrușca de la Economie.
Amintim că recent, ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, a scris, pe Facebook, că nu se va lăsa intimidat de ”grupurile de interese" care îl denigrează în spaţiul public şi a menţionat că atacurile la adresa sa vizează de fapt grupul susţinătorilor preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.
”În spaţiul public au apărut, şi sunt convins că vor continua să apară, o serie întreagă de atacuri la adresa mea. Unele sunt politice, altele sunt personale. Toate vin, însă, din zone gri şi reprezintă diverse grupuri de interese. La unele dintre atacuri mă aşteptam, la altele nu. Sunt, însă, convins că imaginaţia şi creativitatea celor care au decis să mă transforme într-o ţintă nu are limită şi voi mai auzi lucruri despre mine la care acum nici nu mă pot gândi", a scris, pe Facebook, ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă.
Conform sondajului, lumea - din toate taberele - este de acord că acest ministru nu mai are ce căuta în Guvernul Dăncilă, fiind practic cel mai nepopular. Pe locul doi se află Carmen Dan care a fost votată de opozanții PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică