Restaurantele, focar de infecţie cu COVID-19. Studiul din SUA care dă fiori HORECA
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Restaurantele sunt adevărate focare de infecţie cu COVID-19, afirmă specialiştii, care au concluzionat că pacienţii infectaţi care au luat masa în oraş înainte sunt de două ori mai mulţi decât ceilalţi. 

Centrul American pentru Prevenirea şi Combaterea Bolilor (CDC) redeschide discuţia despre gradul de siguranţă pe care îl oferă restaurantele, cafenelele şi barurile, în contextul pandemiei. Potrivit unui studiu realizat pe 314 adulţi testaţi pentru COVID-19 în iulie, 71% dintre cei confirmaţi cu COVID-19 şi 74% dintre cei testaţi negativ au spus că poartă mască facială în public. 

Cifre alarmante

Datele arată că cei mai mulţi dintre adulţii testaţi pozitivi au luat masa la restaurant cu două săptămâni înainte ca simptomele să se manifeste. Studiul afirmă că cifrele sunt duble faţă de cei al căror test a ieşit negativ. 

„Pe lângă faptul că au luat masa la un restaurant, pacienţii pozitivi au mai declarat că merg la un bar sau la o cafenea. Măştile nu pot fi purtate în mod eficient în timp ce mănâncă şi beau, în timp ce cumpărăturile şi numeroase alte activităţi în interior nu împiedică utilizarea măştilor“, au comunicat cercetătorii.

În fine, 42% dintre adulţii care au ieşit pozitivi au spus că au avut contact apropiat cu cel puţin o persoană confirmată cu COVID-19, spre deosebire de 14% dintre cei testaţi negativ, iar cele mai multe astfel de contacte, 51%, au fost cu membri ai familiei.


Infectarea are loc IMEDIAT

Nu este primul studiu care demonstrează că unităţile de alimentaţie publică participă la răspândirea SARS-CoV-2. Astfel, un experiment realizat în Japonia de o echipă de experţi medicali arată cât de repede se poate răspândi noul coronavirus într-un restaurant cu autoservire, de exemplu. Dacă doar unul dintre turiştii care ating tăvile cu mâncare este bolnav, atunci virusul poate să se răspândească imediat.

Experimentul a decurs în felul următor – unul dintre participanţi şi-a întins pe mâini un lichid special care este vizibil doar cu ajutorul luminii ultraviolete. El reprezintă persoana infectată care a tuşit în palmă şi care se alătură apoi altor 9 persoane care merg la masă în respectivul local. După 30 de minute, camera se întunecă, iar un filtru cu lumină ultravioletă arată rezultatul. Lichidul este vizibil pe
aproape toate suprafeţele din zonă, pe tacâmuri şi farfurii, pe mâinile şi pe feţele oamenilor. După o jumătate de oră, toate persoanele au intrat în contact cu „agentul patogen“ şi au fost „infectate“.

„Contactul apropiat“ perfect

Profesorul Emanoil Ceauşu, medic primar Boli Infecţioase şi Tropicale, a explicat pentru Adevărul de ce riscul de infectare este major pentru clienţii unităţilor de alimentaţie publică.

„Numai dacă ne uităm la definiţia dată de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile unui contact apropiat, şi ne încadrăm perfect în condiţiile din restaurante, baruri sau cafenele. Astfel, este vorba de persoana care s-a aflat în aceeaşi încăpere cu un bolnav de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 metri. Păi, la restaurant stăm la o distanţă mică şi fără mască pentru că mâncăm sau bem. În plus, stăm la masă mai mult de un sfert de oră, deci toate condiţiile sunt întrunite.

Mai mult, există unele studii conform cărora cantitatea de aerosoli ce conţin virusul este cu atât mai mare cu cât vorbim mai tare. Şi în cafenele şi baruri se cam ascultă muzică, iar asta ne face să vorbim mai tare. Practic, la o masă unde este un asimptomatic, se pot infecta toţi care se mai aşază, pentru că se discută şi încrucişat“, a precizat expertul infecţionist. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel