Reușită medicală. Brațul unui bărbat, reatașat
Data publicării:
Autor: Cătălina Burghelea
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ
Medici din Israel au reataşat cu succes braţul unui bărbat în vârstă de 20 de ani care şi-l retezase accidental cu o drujbă, a precizat spitalul din Ierusalim unde a avut loc operaţia, potrivit dpa.

"A început să-şi mişte din nou degetele, iar braţul are puls", a precizat luni pentru dpa un purtător de cuvânt din partea Hadassah Medical Center.

Săptămâna trecută, bărbatul lucra cu o drujbă când şi-a retezat în mod accidental partea inferioară a mâinii drepte.

Când tânărul a fost adus la noi, braţul era amputat complet de la cot în jos", a spus chirurgul Arie Chetboun. Paramedicii au adus braţul amputat la spital într-o pungă din plastic plină cu gheaţă.

Chetboun şi echipa sa au reataşat braţul printr-o procedură chirurgicală care a durat nouă ore.

"Tânărul are din nou braţ", a spus Chetboun. Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă braţul va fi complet funcţional.

Bărbatul de 20 de ani spune că nu-şi aduce aminte accidentul. "Nu-mi aduc aminte decât că am venit la camera de gardă şi m-am trezit apoi din operaţie", a spus acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel