În primul număr din Telegraful Roman al anului 1918, ziar apărut la Sibiu pe 4 ianuarie 1918, se prezintă, cea ce astăzi am numi „un colaj" de prognoze pentru anul 1918, precedate de un mesaj de An Nou, care cuprinde o trecere în revistă a neîmplinirilor din anul precedent. Tonul scrierii este rezervat, fapt care denotă realismul cu care era privit anul care urma să vină, 1918, unul deloc ușor, și în care se preconiza că se vor face noi jertfe umane ale poporului român.

„Anul 1918

Intrăm în anul nou cu nădejdi mai mari de pace, decât în anii premergători.

Nădejdile ne-au înșelat în 1916, și ne-au înșelat în 1917.

Gândul nu ni s a împlinit. In morminte s'au prăbușit iubiții noștri.

S'au dat pierzare lucruri, ce nu vor mai fi înlocuite nici odată. Au ieșit la suprafață patimi urâte. Lacomii de bani s au îndopat și se îndoapă cu averi, dobândite în câteva clipe, și răutatea sufletului și-a serbat nu odată desfrânarea.

E oarecum firesc ca, în asemenea împrejurări, moartea să-și mai ceară jertfe nouă: pe uscat și pe ape, sub ape și în văzduh.

Dar răsboiul n'are să sugrume pacea. Increderea nu ne părăsește, că lucrurile se vor întoarce spre bine, încă în anul 1918.

Mulți oameni au salutat noul an cu masă veselă, cu cântece, cu băutură, aproape ca în vremurile bune de odinioară, când nu visam ce o să devină răsboiul modern.

Dar, de sigur, a fost mult mai bogat numărul acelora, cari cu durere în inimă și cu lacrimi în ochi și-au îndreptat gândirea la cele suferite în anul expirat 1917.

*

Pacea se apropie, dar cu multă greutate. Popoarele, deși sătule de răsboi, voiesc să închee o învoeală, care să nu fie spulberată în curând prin șiretenii și uneltiri. Fiecare națiune așteaptă, cu lăpădarea armelor din mână, să se potrivească cel puțin în parte, cu jertfele peste măsură de mari ce le-a adus.

Stăpânirile caută să se dumerească asupra stăruințelor democratice, că pacea statornică nu se clădește decât pe dreptul de liberă desvoltare culturală și economică , asigurată pe seama tuturor neamurilor ce alcătuiesc și susțin o țară.

In acest punct va trebui să vorbească d sine înțeles, mai mult faptele, decât vorbele și făgăduințele.

*

Cu raport la noi, la românii din statul ungar, anii crunți ai răsboiului au dovedit din nou, că agitatorii externi, - sau dacă poftiți și interni, - n au izbutit nici de cum să slăbească patriotismul și dinasticismul masselor.

Poporul nostru s'a luptat, împreună cu ceilalți nemaghiari din Ungaria, alături și în plină armoniecu soldații cei mai neaoși unguri, împotriva dușmanilor comuni, pe orce front.

Când românii din acest stat spun, că nu sunt mulțumiți cu soartea lor și că nu se simt bine la ei acasă, aceasta nu se poate tălmăci așa, că voiesc să ajungă sub domnia și stăpânirea unui stat străin. Cine tălmăcește lucruri în acest chip, acela caută pricină de-a ne asupri.

Declarațiile noastre leale, rostite la prilejuri, trebue să tragă mai mult în cumpănă, decât agitările și declamațiile aventurierilor politici plătiți și fugiți. Am spus și o spunem, în perfectă bună credință, că n avem trebuință de asemenea.

Bărbații de la cârma țării noastre vor fi știind, că greșelile nărozilor de multe ori dau de rușine iscusința înțelepților. De aceea se face un rău serviciu țării, de câte ori se îngreunează situația fruntașilor bisericii din mitropolia nostră, prin măsuri nedrepte, ca bunăoară nesocotirea de care suntem împărtășiți în cel mai nou proiect de lege despre executarea articolului de lege 20 din anul 1848*.

Se face de asemenea rău serviciu țării, când o amnestie, aplicată în jumătatea monarhiei, este împiedicată în cealaltă jumătate de monarhie, unde câteva sute de credincioși de-ai noștri, nici de sărbătorile de acum nu s au putut bucura de iertarea obștească, acordată cu largă inimă de generosul suveran, care-și înțelege înalta chemare, și care știe, că iubirea nu se dobândește cu forța și cu porunca, ci cu bună înțelegere, cumpătare și înțelepciune.

Nu admitem, pe lângă toate amărăciunile ce ni se fac, că însușirile acestea distinse ar putea să lipsească. "

Notă*: Legile din Aprilie, numite și Legile din Martie, au fost o colecție de legi elaborată de Lajos Kossuth, cu scopul de a moderniza Regatul Ungariei și de a-l transforma într-un stat-națiune.

Programul imperativ includea controlul maghiar asupra gărzii naționale, bugetului național și politicii externe a Ungariei, precum și înlăturarea iobăgiei. El a fost votat de Dieta Ungariei în martie 1848 la Pozsony, acum Bratislava, Slovacia, în germană: Pressburg) și a fost semnat de împăratul Ferdinand al V-lea în Palatul arhiepiscopului primat din același oraș la 11 aprilie 1848,[3] ca o reacție la Revoluția Maghiară din1848. După ce Revoluția Maghiară a fost zdrobită prin intervenția Rusiei în 1849, Austria nu a mai promulgat legile, iar Ungaria nu și-a păstrat autonomia externă deplină până la Compromisul austro-ungar din 1867 ceea ce va influența poziția Ungariei în Primul Război Mondial.

*Legea 20 din 1848 – face referire la creștini și libertatea religiei. Din Legile din aprilie 1848.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News