„Instituția avocatul poporului tinde să devină avocatul nesimțirii! Ne șicanează și ceartă că îi deranjăm pe prost-crescuții care blochează cu mașinile : spitale, școli, locuri rezervate persoanelor cu dizabilități, instituții, linii de tramvai, stații de autobuz, chiar proprietăți private, sub pretextul că “am coborât să-mi iau țigări”.. și se mai întorc după vreo două ore!
S-a rezolvat cazul Caracal, s-au epuizat toaletele în curte ale școlilor din mediul rural, în toate spitalele din țară e că în America! Totul este perfect! Avocatului poporului nu-i mai rămâne decât să se ocupe de cocalari!”, a scris sâmbătă pe Facebook Gabriela Firea.
Reacția edilului vine după ce Avocatul Poporului a transmis, vineri, că solicită Prefecturii Capitalei să atace în contencios hotărârea Consiliului General al Municipiului București, prin care s-a decis ridicarea mașinilor care parchează neregulamenar în Capitală.
De luni se vor ridica mașini
Ridicarea mașinilor începe de luni, 26 august.
„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei, vehiculele staţionate neregulamentar pe drumurile publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a municipiului Bucureşti vor putea fi ridicate, transportate, depozitate şi eliberate, în conformitate cu prevederile regulamentului aprobat prin prezenta hotărâre", se arată în proiectul de hotărâre.
Potrivit acestuia, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor principale din prezentul regulament, precum şi dispunerea măsurii tehnico-administrative de ridicare se fac de către poliţiştii rutieri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti ori poliţişti locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a municipiului Bucureşti.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Mișcarea care va reduce drastic numărul de cancere în România. Ce e Programul Horizon. Aflăm totul de la europarlamentarii Dreapta Unită
- BANCUL ZILEI: Bulă, test la școală
- Programul garanție-returnare: Modificare pentru când aparatele de reciclare nu funcționează. Ministrul Fechet: Magazinul, obligat să le preia manual
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- 97% din deșeurile din România sunt de proveniență industrială. Adevărul care doare: De aici luăm infringement-uri
- Detalii din culisele filmului Kingdom of Judas, prima producţie românească vorbită în limba engleză
- Lazea (BNR) spune că nivelul de trai din România nu mai crește. Ciuvică: Bate și el câmpii