Roger Federer NU va mai juca în acest an. Ce se ascunde în spatele deciziei tenismenului
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
Roger Federer, anunț important! Tenismenul le-a transmis fanilor săi că nu va mai juca în niciun turneu din acest an, dezvăluind și motivul din spatele deciziei sale.

Roger Federer nu va mai juca la vreun turneu din 2020. Elvețianul și-a anunțat fanii de această decizie. 

Conform celor spuse de tensimen, motivul este accidentarea din startul sezonului, în urma căreia a fost nevoit să se opereze la genunchi. Roger Federer a decis, de asemenea, să facă o pauză mai lungă și din cauza pandemiei de Covid-19. 

Roger Federer, două operații în două luni 

„Pentru mine e plăcut să fiu în Elveţia pentru o perioadă atât de lungă de când a început izolarea. În ultimii 25 de ani am călătorit mult, nu am petrecut niciodată 2 luni consecutive acasă; acum sunt acasă în Elveţia de 4-5 luni. Calitatea vieţii în Elveţia e grozavă, acum e vară şi oamenii petrec timpul afară, la fel şi noi. În ultimele 2 luni am avut 2 operaţii la genunchi”, a declarat Roger Federer, conform Mediafax.

Roger Federer a mai precizat că nu este pregătit să se întoarcă pe teren, cu toate că se recuperează destul de rapid. 

„A trebuit să o iau pas cu pas, să fac recuperare şi să-mi revin. Pot spune că mă simt deja mai bine. Nu sunt încă la un nivel la care să pot să joc tenis, dar sunt încrezător că voi fi 100% înainte de startul sezonului următor" a mai spus Roger Federer.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel