România a încheiat Jocurile Mondiale Militare de la Wuhan cu 9 medalii
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp

Delegaţia României a încheiat, duminică, ediţia a şaptea a Jocurilor Mondiale Militare, de la Wuhan (China), cu un bilanţ de nouă medalii, una de aur, patru de argint şi patru de bronz, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Aurul a fost cucerit de atletul Alin Firfirică, la aruncarea discului, medaliile de argint au fost obţinute de Ana-Maria Popescu la spadă, Andreea Chiţu la judo (cat. 57 kg), Andrei Dukov la lupte libere (57 kg), Suzana Georgiana Şeicariu la lupte libere (cat. 57 kg), iar cele de bronz de Eugen Valentin Patru tir cu arcul olimpic pentru sportivi cu dizabilităţi, Claudia Nechita la box (cat. 57 kg), Adrian Buhaniuc la box (91 kg) şi Ionuţ Alin Zincă la orientare.

Armata României a participat, începând din data de 16 octombrie, la Jocurile Mondiale Militare de la Wuhan, cu un lot format din 80 de sportivi şi 28 de antrenori, personal medical şi staff tehnic.

Pentru prima data în istoria jocurilor, competiţia s-a desfăşurat în acelaşi oraş şi tot pentru prima dată a fost construit Satul Sportivilor. Competiţia a adunat peste 9.000 de participanţi din 109 ţări.

Una dintre temele ceremoniei de închidere a Jocurilor Mondiale Militare a fost sublinierea elementelor culturale Jing Chu şi ilustrarea modului în care cultura locala se integrează în civilizaţia internaţională. Wuhan, oraşul gazda al Jocurilor, este capitala provinciei centrale a Chinei, Hubei, care este leagănul culturii Chu. Regatul Chu este unul dintre cele mai puternice din istoria Chinei. Spectacolele ceremoniei de închidere au transmis cea mai de preţ tema din filozofia războiului chinez - esenţa folosirii forţei este de a opri războiul, se mai arată în comunicat.

Duminică, în ultima zi de competiţie, România a ocupat locul 11 în proba masculină de maraton pe echipe şi 8 la feminin.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel