România - Belgia U21, meci amical. Rezultat final
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Selecţionatele de fotbal Under-21 ale României şi Belgiei au terminat la egalitate, 3-3 (1-1), joi seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, într-un meci amical în care tricolorii au punctat de două ori în ultimele minute. 

Belgia a deschis scorul prin fundaşul dreapta Dion Cools (35), care a şutat în diagonală din colţul careului, după o minge pierdută de Drăguş. Acelaşi Denis Drăguş a egalat în prelungirile primei reprize (45+2), dintr-un penalty acordat destul de uşor de arbitrul Iulian Călin, după un duel între Mbenza şi Dragomir. Oaspeţii s-au desprins în repriza secundă, prin golurile înscrise de Aaron Leya Iseka (56), din pasa lui Saelemaekers, şi de Isaac Mbenza (58), la centrarea lui Stephane Omeonga. 

Echipa antrenată de Mirel Rădoi, care rămâne astfel neînvins la cârma reprezentativei U-21 (patru victorii şi un egal), a dominat finalul partidei şi a punctat de două ori, obţinând un egal nesperat. Darius Olaru (90) a înscris cel mai frumos gol al meciului, cu un şut în vinclu de la 18 metri, după o combinaţie cu Coman, iar Andrei Ciobanu a semnat golul egalării, cu un şut din careu (90+2). Tricolorii au ratat mai multe ocazii, printre care şi trei cu portarul, prin Coman (59, 86), Olaru (81). 

Ambele echipe sunt calificate la turneul final al Campionatului European de tineret din 2019

Tragerea la sorţi a grupelor turneului final găzduit anul viitor de Italia şi San Marino va avea loc pe 23 noiembrie, la Bologna. Sunt deja calificate la EURO 2019: Italia (gazdă), Spania, Franţa, Anglia, Serbia, Germania, Croaţia, România, Belgia, Danemarca. Ultimele două locuri vor fi decise în urma play-off-ului în dublă manşă: Polonia - Portugalia, Grecia - Austria. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel