România - Lituania, fără spectatori. Contra, apel către fani
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
Cosmin Contra
Cosmin Contra
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Cosmin Contra, a făcut, vineri, un apel la suporterii tricolorilor pentru ca aceştia să fie mai responsabili şi astfel echipa reprezentativă să nu mai joace meciuri cu porţile închise. 

Vreau din toată inima să fac un apel la suporteri pentru viitor, pentru că fotbalul fără ei este mai sărac. Şi atunci, ar trebui să fim un pic mai responsabili când ajungem pe stadion şi să ne gândim că nu putem să venim la meciurile echipei naţionale să îi încurajăm pe jucători. Jucătorii au nevoie de spectatori şi cred că şi spectatorii au nevoie de aceste meciuri ale echipei naţionale şi e păcat că deja sunt două meciuri în timp foarte scurt în care jucăm fără spectatori. Sper ca în viitor să nu mai existe niciun meci fără spectatori, pentru că este foarte straniu, a spus Contra. 

România a jucat fără spectatori primul său meci din Liga Naţiunilor, cu Muntenegru (0-0), şi va evolua şi sâmbătă contra Lituaniei, tot fără susţinători. 

Nu va fi uşor, dar trebuie să ne adaptăm la această situaţie şi am insistat toată săptămâna la jucători pe această temă, să nu avem alibiuri şi să intrăm pe teren să câştigăm acest meci pentru că avem nevoie de victorie, a insistat Contra. 

România va întâlni sâmbătă echipa Lituaniei, de la ora 21,45, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti, în Grupa a 4-a din Seria a treia a Ligii Naţiunilor, iar partida cu Muntenegru se va juca pe 20 noiembrie la Podgorica (21,45). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel