Vacanța tocmai s-a terminat și te întrebi ce vei face frumos în aceasta toamnă? Vrei să faci o surpriză celor dragi și să le oferi bilete la un eveniment de calitate? Iubești muzica bună și ți-e dor de o seară specială cu artiști de valoare și partituri cunoscute?
Pentru toate aceste răspunsuri, Sala Radio își redeschide porțile pentru noua stagiune de concerte (2018-2019)! Cea mai mare sală de concerte simfonice din România, dotată cu cea mai mare orgă din țară şi din sud-estul Europei, Sala Radio este parte din Radio România, instituție ce va sărbători pe 1 noiembrie 90 de ani de activitate, cifră aniversară ce reprezintă și vechimea Orchestrei Naționale Radio.
Orchestrele și Corurile Radio România vă propun în noua stagiune o ofertă de nerefuzat: soliști extrem de apreciați ca Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru, Horia Mihail sau Răzvan Suma, dirijori de prestigiu ca Horia Andreescu sau Cristian Mandeal și lucrări celebre ca Simfonia nr. 6 – Patetica – Ceaikovski, Carmina burana – Carl Orff sau Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră – Imperialul – Beethoven.
Ca în fiecare stagiune de la Sala Radio, 9 luni de concerte vor însemna o paletă variată de evenimente, de la concerte simfonice sau recitaluri camerale propuse de Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio, la concerte de jazz, pop, blues ale Big Band-ului Radio, concertele folclorice ale Orchestrei de Muzică Populară, concertele Corului de Copii Radio și ale Corului Academic Radio sau recitalurile soliştilor instituției: violoniştii Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru şi Cristina Anghelescu, pianistul Horia Mihail şi violoncelistul Răzvan Suma, precum şi recitaluri ale unor invitaţi speciali.
Stagiunea se va deschide vineri, 5 octombrie 2018, prin concertul Orchestrei Naționale Radio (dirijor: Julien Salemkour), în cadrul căruia apreciatul violonist Alexandru Tomescu va interpreta Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, semnat de Erich Wolfgang Korngold, considerat unul dintre fondatorii muzicii de film, care a compus muzica pentru 16 pelicule de la Holywood și a obținut două premii Oscar.
Printre evenimentele primelor trei luni de stagiune se numără CONCERTUL EXTRAORDINAR RADIO ROMÂNIA - 90 DE ANI – 1 noiembrie, dirijat de Cristian Mandeal și derulat cu participarea violonistului Liviu Prunaru, CONCERTUL EXTRAORDINAR DEDICAT ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI - 30 noiembrie, dirijat de Horia Andreescu, recitalurile de la București din turneele consacrate "Vioara lui Enescu" (Gabriel Croitoru și Horia Mihail) și din seria "Vă place...?" (violoncelistul Răzvan Suma), Festivalul de Pian în luna octombrie ș.a.
Aşadar, pentru a fi siguri că nu pierdeţi cele mai importante evenimente muzicale ale toamnei, vă propunem, începând din data de 3 septembrie 2018, abonamentele pentru primele luni de stagiune de la Sala Radio (concertele programate până la final de an).
Abonamentele sunt valabile la toate concertele şi recitalurile din stagiunea Orchestrelor şi Corurilor Radio, cu excepția concertelor Orchestrei de Muzică Populară Radio.
Preţurile la abonamente (perioada septembrie-decembrie 2018):
- Abonamente de acces:
- categoria I - 405 lei
- categoria a II-a - 324 lei
- categoria a III-a - 243 lei
- Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)
- categoria I redus - 243 lei
- categoria a II-a redus - 195 lei
Pentru detalii puteţi contacta casa de bilete telefonic: 021. 314.68.00
Programul este :
- luni – vineri : 13:00-19:00
- sâmbătă – duminică: închis (cu excepția zilelor în care sunt programate concerte, când programul este 13:00-19:00)
Biletele și abonamentele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Abonamentele cu preţ redus se pot achiziţiona numai de la casa de bilete a Sălii Radio, pe baza unei copii a talonului de pensie şi a cărţii de identitate. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Școala de șoferi pe vremuri vs. prezent. Titi Aur: Asta se făcea pe timpul meu / video
- Registrul Național de Implant Cohlear, o prioritate națională
- România, în lipsa unui brand internațional, devine țara „De ce nu?” pentru turiștii străini. Expert în turism, explicație
- Titi Aur spune adevărul despre „șmecherii” care merg în urma ambulanțelor. „Cei care au făcut loc vor fi frustrați și nu vor mai face data viitoare”