Federația “Solidaritatea Sanitară” din România a organizat astăzi noi proteste împotriva tăierilor de salarii. Angajații din Sănătate, veniți din Vâlcea, Buzău, Prahova, Botoșani sau Tulcea, și-au strigat nemulțumirile în Piața Victoriei și în fața sediului PNL. Aproximativ 100 de cadre medicale au fost prezente la protest, iar manifestanții au respectat distanțarea socială și au purtat măști de protecție, măsuri impuse în contextul pandemiei de Covid-19.
"Nemulțumirile salariaților din sănătate nu pot fi carantinate! (chiar dacă greva a fost interzisă, protestele limitate la maxim 100 pers. și strigătele protestatarilor acoperite cu mască)Iată, mai jos, ce se scandează acum în Piața Victoriei!Stimați colegi fiți solidari, acum și aici! Participați alături de cei aflați în piață, distribuind, apreciind și adăugând comentarii cu lozinci, strigături, apeluri, etc. Le vom striga aici, în numele tuturor, le vom scanda în difuzoare, acum la acest protest dar și la cele programate în zilele următoare! Curaj și creativitate!Protestul a început cu un moment de reculegere în memoria eroilor din sănătate decedați din cauza Covid-19 și cu pomenirea numelui lor, a vârstei, funcției și unității sanitare.", au scris reprezentanții Federației “Solidaritatea Sanitară”, pe Facebook.
Protestatarii au strâns monede într-un borcan pe care scria: "Bugetul Sănătății", făcând astfel referire la faptul că prea puțini bani se investesc în sistemul de sănătate din România.
"Protestatarii depun mărunțiș, în mod simbolic, la „Bugetul Sănătății” pentru ca premierul Florin Cîțu să calculeze corect și să aloce un buget corespunzător și conform promisiunilor electorale.", au precizat manifestanții.
Manifestanții au scandat mai multe lozinci. "Solidaritate/ În sănătate!", "Voi ne-ați umilit / Noi ne-am reunit!", "Disprețul vostru / Protestul nostru!", "Fără noi / COVID-ul e pe voi!", "Faceți din sănătate/ O prioritate!", "România-i țara mea/ Și nu vreau să plec din ea!", "Minciuna și prostia / Calități în România!", "Nu facem politică / Astăzi facem critică!". "Protestăm civilizați / Deși suntem supărați!", sunt doar câteva dintre ele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video