Salarii bugetari. Tudose: Ceva scârţâie
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Fostul premier Mihai Tudose a declarat, în legătură cu posibilitatea îngheţării salariilor bugetarilor de anul viitor, că ar trebui ca în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD să explice cineva despre ce este vorba, pentru că el nu a auzit oficial despre aşa ceva.

"Eu nu am auzit oficial de aşa ceva. Nu am auzit", a spus Tudose la Palatul Parlamentului, întrebat ce părere are despre propunerea ministrului de Finanţe de fi a îngheţate salariile bugetarilor de la 1 ianuarie 2019.

Tudose a menţionat că nu ştie dacă o astfel de măsură ar însemna un lucru foarte bun pentru PSD.

"Nu ştiu dacă ar însemna un lucru foarte bun, fiindcă avem nişte promisiuni, avem un program de guvernare, orice abatere de la el înseamnă că ceva scârţâie. Eu cred că o să avem un CExN şi vom solicita oficial (o discuţie pe această temă - n.r.), să ne spună şi nouă cineva despre ce e vorba", a adăugat el.

Conform unui document transmis Comisiei Europene de către Guvern, prezentat şi de senatorul liberal Florin Cîţu pe pagina sa de Facebook, printre măsurile care ar putea fi luate în calcul la elaborarea proiectului de buget pe 2019 se numără îngheţarea salariilor în sectorul public la nivelul din 2018 (Legea privind salarizarea unitară nu va mai fi aplicată) şi acordarea de vouchere de vacanţă la acelaşi nivel ca în 2018, respectiv 1.450 lei/angajat. De asemenea, se propune păstrarea numărului mediu de salariaţi în sectorul public la fel ca şi în 2018.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a scris pe pagina sa de Facebook că Legea salarizării unitare se va aplica aşa cum a fost adoptată de Parlament, chiar dacă lunile acestea a mai existat un scenariu, respectiv să se aplice direct grila din 2022 în 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel