Salvaţi Copiii donează Secţiei de Neonatologie a SUUB un ventilator de ultimă generaţie
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Salvaţi Copiii dotează Secţia de Neonatologie a Spitalului Universitar de Urgenţă (SUUB) cu un ventilator neonatal de ultimă generaţie, în valoare de 35.000 de euro, din fonduri colectate cu ocazia Semimaratonului Bucureşti.

'Suntem prezenţi cu un ventilator de nouă generaţie, un ventilator de suport respirator, care a fost achiziţionat pe implicarea a mai mult de 500 de persoane reprezentând companii, dar şi pe ele însele, pentru că au participat cu toţii la Semimaratonul Bucureşti în echipa Salvaţi Copiii. (...) Am avut 520 de alergători, dintre care 100 fundraiseri, care au şi strâns bani de la prieteni, familie, cunoscuţi. S-au strâns 40.122 euro, din care am cheltuit pentru participarea acestor alergători 3.427 euro', a precizat, într-o conferinţă de presă, preşedintele executiv al Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu.

Ea a anunţat că anul acesta Salvaţi Copiii va dota 49 de maternităţi din 30 de judeţe cu 115 echipamente. 'Investim 1 milion de euro, pe care i-am strâns de la companii şi persoane fizice', a spus Alexandrescu. În urmă cu 8 ani rata mortalităţii infantile în România era 11 la mie, în prezent fiind 6,5 la mie, a menţionat aceasta.

'Totuşi, în continuare rata mortalităţii în România e destul de mare, e aproape dublă faţă de rata mortalităţii infantile la nivelul UE', a spus Gabriela Alexandrescu. Potrivit Salvaţi Copiii, ventilatorul neonatal este cea de-a doua dotare pe care organizaţia o face Secţiei de Neonatologie a SUUB, unde anul trecut au ajuns două incubatoare în valoare de 33.200 de euro.

În 2019, Salvaţi Copiii România donează maternităţilor din regiunea Bucureşti-Ilfov aparatură medicală în valoare totală de 236.443 de euro. În ultimii opt ani, Salvaţi Copiii România a investit aproximativ 5 milioane de euro în dotarea a 96 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din toate judeţele ţării, cu peste 630 de echipamente medicale, care au ajutat la supravieţuirea a peste 72.000 de copii, precizează organizaţia. La SUUB s-au născut în 2018 un număr de 2.782 de copii, dintre care 436 au fost naşteri premature. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel