Scandal în guvernul britanic. Philip Hammond amenință cu demisia
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Ministrul de Externe al Marii Britanii, Philip Hammond
Ministrul de Externe al Marii Britanii, Philip Hammond
Ministrul britanic al finanţelor, Philip Hammond, care se opune unui Brexit fără acord, şi-a anunţat duminică intenţia de a demisiona, relatează AFP, dpa şi Reuters. Motivul deciziei.

"Presupunând că următorul prim-ministru va fi Boris Johnson, înţeleg că membrilor guvernului său li se va pune între altele condiţia să accepte o ieşire (a Marii Britanii din Uniunea Europeană) fără acord la 31 octombrie. Este ceva la care nu aş putea adera niciodată", a declarat Hammond pe BBC.

Fostul ministru de externe Boris Johnson, care are cele mai mari şanse de a deveni săptămâna viitoare succesorul actualului premier, Theresa May, a declarat că Regatul Unit trebuie să se retragă din UE pe 31 octombrie, chiar în lipsa unui acord. El a refuzat să excludă suspendarea Parlamentului sau întreruperea sesiunii parlamentare pentru a-i împiedica pe deputaţi să adopte legi în vederea blocării unei versiuni de Brexit fără acord.

Johnson, victorie clară în cursa pentru preşedinţia Partidului Conservator 

Johnson pare să se îndrepte către o victorie clară în cursa pentru preşedinţia Partidului Conservator şi automat pentru succesiunea Theresei May în fruntea guvernului. Rezultatele votului prin corespondenţă al celor aproximativ 160.000 de membri ai partidului, vot ce se încheie luni, 22 iulie, urmează să fie anunţate marţi, următorul şef al executivului putându-şi prelua atribuţiile chiar miercuri.

Hammond a subliniat pe BBC că va demisiona înainte să i se ceară să-şi facă bagajele. "E foarte important ca premierul să poată avea un ministru de finanţe cu o linie politică foarte apropiată de a sa şi de aceea intenţionez să-mi prezint demisia Theresei May înainte (ca aceasta) să se ducă la palatul Buckingham să-şi prezinte propria demisie (reginei Elisabeta a 2-a), miercurea viitoare", a explicat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel